La 12 ani, uimea lumea

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie. Țefania 3:17
Pentru că deplasarea era o chestiune de timp îndelungat și se putea face cu bagaje și în condiții limitate, drumul de acasă până la templu era ceva destul de rar și anevoios. Dacă adulții făceau uneori efortul de a ajunge la templu măcar o dată pe an, pentru copii și pentru cei în vârstă, acest lucru nu era posibil. Abia la vârsta de doisprezece ani copilul Isus i-a însoțit pe părinții Lui la templu. Acum nu mai era adus de părinții Lui, ci venea chiar El, pe picioarele Lui. Nu Își putea aminti când a fost ținut pe brațe de un bătrân numit Simeon și binecuvântat de o femeie evlavioasă numită Ana. Acum vedea totul cu ochii Lui, era uimit de măreția casei lui Dumnezeu, de serviciile ce se desfășurau acolo și, mai ales, avea o sumedenie de întrebări despre semnificația fiecărui ritual. Pentru preoți și învățători, acest lucru a fost șocant; niciun copil nu mai fusese așa de interesat de acele lucruri într-un mod atât de profund; poate nici măcar adulții nu întrebau cu atâta interes. Erau atât de captivați de curiozitatea și de profunzimea dialogului, încât nici nu au observat că acel Copil nu avea pe lângă El părinții sau vreun însoțitor. Au trecut niște zile, și curiozitatea Lui nu se mai termina; ba chiar uneori părea că El are mai multe răspunsuri decât ofereau ei. El le atrăsese atenția spre unele aspecte la care nu s-au mai gândit până atunci. Cu privire la unele simbolistici nici măcar nu au realizat că fac parte dintr-o lecție mai mare. Descopereau acum că și ei sunt limitați în răspunsuri, deși se ocupaseră toată viața lor cu slujirea la templu. Atunci a fost ocazia când părinții Lui au plecat fără El. Atât de disperată și de îngrijorată era mama Lui, încât nu s-a putut abține de la câteva reproșuri atunci când L-au regăsit. Este cumva o lecție interesantă: omul Îl părăsește, Îl pierde pe Dumnezeu și, când Îl reîntâlnește, tot omul Îi reproșează și Îl ceartă.
De gândit astăzi:
Dacă ți se întâmplă să nu simți prezența lui Dumnezeu lângă tine, întoarce-te acolo unde ai știut sigur ultima dată că erați împreună. Amintește-ți acea experiență în care ai avut convingerea că erați prieteni. Vei descoperi că El a fost mereu lângă tine. Ține minte că nu El ne părăsește pe noi, ci noi facem acest lucru de fiecare dată; nu Îl certa pe El pentru asta. Mai bine mulțumește-I pentru că te-a așteptat.