La limită

– Mă urc acolo. Pare distractiv.
Acestea fiind spuse, prietena ta se duce pe marginea unei stânci – o cascadorie prostească și lipsită de minte – bungee jumping fără coardă. Într-o secundă, va ajunge pe fundul defileului dacă nu vei face nimic să o ajuți.
Îi arunci o frânghie. Ce faci apoi? (a) Dai drumul frânghiei și strigi: „Adio!”; (b) te proptești eroic de un copac și speri ca frânghia să nu îți taie mâinile; (c) alergi la grupul tău de tineret și le ții o predică în care povestești cu lux de amănunte prostia prietenei tale sau (d) legi frânghia de o piatră uriașă și cauți niște oameni care să te ajute să îți scoți prietena de acolo în siguranță.
Nu ai cum să nu observi cum prietenii și colegii tăi sar de pe stânci spirituale, morale și emoționale – renunță la biserică, se apucă de băutură, droguri, fură din magazine, își încep viața sexuală sau pur și simplu își irosesc viața. Ce poți face în privința asta?
Citește Galateni 6:1,2
Cum îți poți ajuta prietenii răniți?
Nu este bine să îți abandonezi prietenii. Aveți o relație – o frânghie care te leagă de prietenul tău. Pavel spune că ar trebui să încercăm să îi ridicăm pe oameni, ajutându-i să își care sarcinile. (Cuvântul folosit pentru „sarcini” în versetul doi înseamnă o povară prea mare pentru ca o persoană să o poată ridica.)
Nu este însă ușor să îți ajuți prietenii să iasă dintr-o situație periculoasă. S-ar putea să aibă nevoie de mai mult ajutor decât poți tu să le oferi – cum ar fi în cazul depresiei sau al abuzului de substanțe interzise. Ajutându-i, s-ar putea să te expui pericolului. Dacă problemele prietenilor tăi sunt de natură morală sau spirituală, s-ar putea să cazi și tu cu ei de pe stâncă. Chiar când crezi că greutatea ta spirituală te va ține ancorat deasupra stâncii, greutatea lor te trage după ei (1 Corinteni 10:12).
Orice altă alegere în afară de cea de la punctul (d) este una neînțeleaptă. Ai o Stâncă neclintită de care să îi legi pe prietenii tăi căzuți: Hristos. Roagă-te pentru ei! Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să îi încurajezi, să îi convingi, să îi ajuți și să știi cum să modelezi credința, ca să se potrivească persoanei care are cea mai mare nevoie de Isus.
Și găsește ajutor. Ți se poate părea eroic să încerci să îți salvezi prietenii de unul singur, dar nu este decât inconștiență. Nu primești o a doua șansă dacă prietenii tăi ajung zdrobiți pe fundul văii – și te iau și pe tine cu ei.
Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Galateni 6:1

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro