În Fapte 13, Luca se întoarce la relatarea despre Antiohia pentru a introduce prima călătorie misionară a lui Pavel, căreia îi dedică un spaţiu amplu (Faptele capitolele 13 şi 14). De aici şi până la finalul cărţii, el îl are în obiectiv pe Pavel şi misiunea lui pentru neamuri.
Acesta este primul demers misionar menţionat în Faptele, gândit şi planificat de o biserică, dar, aşa cum subliniază Luca, iniţiat de fapt de Dumnezeu, nu de oameni.
Dumnezeu poate lucra prin oameni dacă îi vede dornici să cola- boreze cu El.
1. Ce elemente menţionează Luca atunci când istorisește ac vitatea desfășurată de Barnaba și Pavel în Cipru?
Faptele 13:1-12
1. În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
2. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
4. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5. Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu cu numele Bar-Isus,
7. care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8. Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
9. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el
10. şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11. Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână.
12. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
Plecarea misionarilor a fost precedată de o perioadă de rugăciuni de mijlocire şi de post. În acest context, punerea mâinilor constituia în principiu un act de consacrare sau o încredinţare în grija harului lui Dumnezeu (Faptele 14:26:) pentru o anumită sarcină.
Insula Cipru este situată în nord-estul Mării Mediterane, nu departe de Antiohia. Era normal ca biserica să-şi înceapă lucrarea de acolo, întrucât Barnaba era cipriot şi Evanghelia fusese deja vestită în zonă. Şi, cu siguranţă, că mai rămăseseră multe lucruri de făcut.
Ajunşi pe insulă, Barnaba şi Pavel, însoţiţi de vărul lui Barnaba, Ioan Marcu (Faptele 15:39; Coloseni 4:10 ), au predicat în sinagogile din Salamina. În general, aşa proceda Pavel: predica mai întâi în sinagogi şi apoi celor dintre neamuri. Isus era Mesia cel aşteptat de Israel şi, de aceea, era normal să le propovăduiască Evanghelia mai întâi evreilor.
După Salamina, au pornit spre vest (probabil) şi s-au oprit în Pafos, capitala. Relatarea îi are apoi ca protagonişti pe un vrăjitor evreu, pe nume Bar-Isus, cunoscut şi sub numele de Elima, şi pe Sergius Paulus, guvernatorul roman al provinciei (proconsulul). Găsim aici răspunsurile tipice la chemarea Evangheliei: unii se împotrivesc, iar alţii (printre care şi unii păgâni cu poziţii înalte) o primesc şi se convertesc.
Atunci, un evreu a respins adevărul, iar un păgân l-a acceptat. De ce unii din alte confesiuni creştine primesc adevărul mai greu decât cei ce nu sunt creştini?
Post-ul La Salamina şi Pafos apare prima dată în Studiu Biblic.