Lucrarea nu era a mea

Devoțional zilnice 26 iulie 2018

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. – Psalmii 37:5

Când sora mea mi-a spus despre o invitaţie pe care a primit-o din partea autorului cărţii pe care o citea, am fost curioasă. Autorul îi invita pe cititori să povestească în scris despre trecutul lor, despre felul cum Dumnezeu le schimbase vieţile, pentru slava Sa, în ciuda trecutului lor. M-am gândit că era o idee extraordinară, dar nu eram sigură dacă să particip şi eu cu povestea mea. Ştiam că nu aveam o poveste atât de interesantă sau de emoţionantă precum ale multora dintre participanţi. Mă întrebam chiar dacă merita efortul.

Pe când citeam invitaţia autorului, am dat peste literele mărunte de la final. Paragraful explica faptul că cei ale căror poveşti aveau să fie alese nu primeau nicio retribuţie. Indiferent de cât de mulţi bani s-ar fi scos pe carte, eu – în calitate de autor – nu aveam să primesc decât un exemplar al cărţii. Nimic altceva. Am ezitat. Nu am nicio problemă în a-mi folosi darul pe care mi l-a dat Dumnezeu pentru a contribui la programe care să-i ajute pe alţii. Dar, în acest caz, compilatorul cărţii va fi cel mai probabil plătit – doar compilatorul.

Când am început să ezit cu privire la a scrie sau nu în această carte. Prietenul meu – Duhul Sfânt – mi-a adus în minte o întrebare: „Pentru cine scrii tu, de fapt?” A trebuit să mă gândesc serios la această întrebare. Dacă aş fi scris cu adevărat pentru Dumnezeu, faptul că nu eram plătită nu ar fi contat absolut deloc. Ideea că aş fi putut atinge viaţa altei persoane prin povestea vieţii mele şi faptul că şi alte persoane aveau să afle despre bunătatea lui Dumnezeu erau singurele elemente de care trebuia să ţin cont. Da, voi încredinţa lucrarea aceasta în mâna Domnului şi să se facă voia Sa.

Deoarece termenul de predare pentru autori era 31 mai, am început să-mi numesc proiectul „31 mai”. Când alte proiecte surpriză au apărut, a trebuit să amân pentru o vreme proiectul „31 mai”. Deoarece acest proiect era unul despre care voiam să vorbesc cu Dumnezeu şi pe care doream să I-l încredinţez, nu m-a deranjat amânarea. La vremea la care m-am apucat să lucrez la acest proiect, mi-am dat seama că atitudinea mea faţă de el se schimbase total.

După ce am încredinţat această lucrare în mâna Domnului, El m-a ajutat să înţeleg că proiectul „31 mai” nu era lucrarea mea; era darul Lui pentru mine.

Am fost recunoscătoare pentru faptul că El mi-a folosit mâinile ca parte a lucrării pentru împărăţia Sa.

Maxine Young

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro