Luni, 28 mai – Două mari erezii

ȘCOALA DE SABAT 28 mai 2018

2. Ce ne spun textele următoare despre puterea lui Satana de a amăgi? 2 Corinteni 11:13-15; 2 Tesaloniceni 2:9,10; Apocalipsa 12:9; Apocalipsa 20:10;

Domnul Isus i-a avertizat pe urmaşii Lui cu privire la amăgirile din timpul sfârşitului. Şi a subliniat în mod special una dintre ele: hristoşii mincinoşi şi prorocii mincinoşi care îi „vor înşela pe mulţi(Matei 24:5).

Însă aceasta nu este singura amăgire din timpul sfârşitului la care trebuie să fim atenţi. Inamicul nostru are multe metode de a-i înşela pe cât mai mulţi posibil. Avem nevoie permanent de călăuzirea Duhului Sfânt ca să putem să discernem stratagemele lui şi vom putea face aceasta doar dacă cunoaştem Biblia şi dacă ascultăm de învăţăturile ei.

Ellen G. White arată care sunt aceste două mari amăgiri: „Satana îi va atrage pe oameni sub influenţa amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului şi sfinţenia duminicii. În timp ce prima pune temeliile spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care îşi vor întinde mâinile peste prăpastie ca să prindă mâna spiritismului. De asemenea, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea Romei şi, sub influenţa acestei triple alianţe, această ţară va merge pe urmele Romei, călcând în picioare libertatea de conştiinţă.” (Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 484)

Cât de interesant este să observăm că, după atâţia ani de când au fost scrise aceste cuvinte, „cele două mari erezii” sunt prevalente în lumea creştină!

De ce cunoaşterea adevărului Bibliei şi dispoziţia de a asculta de el sunt cea mai puternică armă a noastră împotriva amăgirilor Diavolului, în special în zilele finale?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *