Mai are Dumnezeu milă de mine?

Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea? – Psalmii 77:7-9
Două întrebări transcendentale îi absorbeau mintea lui John: „Mai are Dumnezeu milă? Mai are El milă şi pentru mine?” Mulţi ani, John trăise fără Dumnezeu, îşi urmase dorinţele inimii şi făcuse tot felul de lucruri nelegiuite. Ajunsese atât de departe încât nimeni nu-l putea întrece „în blesteme, înjurături, minciuni şi luarea în deşert a numelui sfânt al lui Dumnezeu”. În ciuda acestor lucruri, el recunoştea totuşi că Dumnezeu îi purtase de grijă în mod providenţial în diverse situaţii şi părea că vorbeşte inimii sale prin cărţi şi alţi oameni. Apoi, conştientizarea păcatului comis şi frica de iad au început să-l tortureze, aşa că s-a hotărât să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Încet a început să fie vizibilă o reformă exterioară a vieţii lui. De la un blasfemator a ajuns un om pios, ceea îl făcea să se simtă chiar bine. Totuşi, temerile şi îndoielile au continuat să-l bântuie multă vreme, în ciuda mesajului plin de speranţă al milei lui Dumnezeu.
În cartea autobiografică „Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor”, John Bunyan descrie una dintre luptele spirituale cu care s-a confruntat ani de zile, torturat de convingerea că a săvârşit păcatul împotriva Duhului Sfânt. Aceste lupte durau ore, zile sau săptămâni, până când găsea pasaje care confirmau atât pierderea, cât şi salvarea sa: „Mila biruieşte judecata” (Iacov 2:13), apoi Domnul îi repeta mesajul Său de îndurare: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9), pe care el îl auzea zi de zi, precum şi faptul că „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi arunca afară” (Ioan 6:37).
Într-o zi lui John i-au venit în minte următoarele cuvinte mângâietoare: „Neprihănirea Ta este în ceruri”, în legătură cu pasajul din 1 Corinteni 1:30. El a înţeles atunci că simţămintele lui, fie pozitive, fie negative, nu îi asigură iertarea. Aceasta consta numai în sângele Fiului lui Dumnezeu, deoarece „în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7).
Chiar dacă a trebuit să lupte cu tendinţa lui spre îndoială, prin harul lui Dumnezeu, John a reuşit să devină un credincios devotat. Câteodată, când mai greşea câte ceva, se aştepta la o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, dar primea în schimb noi revelaţii ale harului Său. Astfel a reuşit John Bunyan să obţină răspunsul la cele două întrebări, pentru că Dumnezeu are încă har şi milă.