Mai presus de orice ai putea visa

Și El mi-a zis: ,,Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. (2 Corinteni 12:9)
Aurel era un tânăr plin de viață și cu tot viitorul înainte, dar la 14 ani un accident stupid îi marchează viața pentru totdeauna. Supărat pe Dumnezeu, în primă instanță caută să scape mai repede de viața ce devenise un calvar, dar printr-un complex de împrejurări ajunge să citească Biblia și viața lui se așază pe o traiectorie total neașteptată. Se implică în consilierea și pregătirea pentru viață a adolescenților, apoi editează o revistă dedicată oamenilor cu handicap locomotor și în cele din urmă își vede visul împlinit, devine membru fondator al Asociației Ridică-te și Umblă, care dezvoltă programe spirituale dedicate persoanelor cu dizabilități și care numără 29 de filiale în România.
Uneori greutățile și vicisitudinile vieții se conturează în mintea noastră ca obstacole imposibil de depășit. Când suntem înconjurați de întuneric, ne este dificil să mai vedem soluțiile și să acționăm, panica ne blochează. Dar când noi nu mai găsim nicio soluție, Dumnezeu mai are 1000 de soluții care pot rezolva problema.
În față era Marea Roșie, în spate armata egiptenilor. Poporul era agitat, îngrozit. Din perspectiva umană situația era fără scăpare. Însă Moise era liniștit. Dumnezeu era cu ei. Profetul Elisei îl roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii slujitorului său Ghehazi ca să vadă că îngerii lui Dumnezeu erau mai mulți decât armata sirienilor.
Nicio problemă nu este mai mare decât Dumnezeul nostru. Să ne încredem în El în orice situație și să pășim înainte încrezători. Harul Lui ne este de ajuns. Slăbiciunile și neajunsurile noastre, situațiile imposibile ale vieții, sunt ocazii de aur în care putem observa mâna lui Dumnezeu care luptă pentru noi. Nu te plânge de ceea ce crezi că îți lipsește. Pune în mâna lui Dumnezeu ceea ce nu ai și ceea ce ai, Harul Lui e de ajuns. El poate face lucruri uimitoare din această mână de țărână, aparent lipsită de importanță.
Sisu Beniamin Claudiu, Director Tineret – Conferința Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro