Marele Maestru

Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească. Romani 7:18
Ascultă ediția audio aici.
Niciunul dintre apostoli sau dintre profeți nu a pretins vreodată că este fără păcat. Oamenii care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, care și-ar fi sacrificat mai degrabă viața decât să comită o faptă rea cu bună știință, cei pe care Dumnezeu îi onorase cu lumină și putere divină au mărturisit despre păcătoșenia firii lor. Ei nu și-au pus încrederea în puterea lor omenească și nu au pretins că ar avea vreo neprihănire personală, ci s-au încrezut pe deplin în neprihănirea Domnului Hristos. La fel va fi cu toți cei care vor privi la Domnul Hristos.
Cu fiecare pas înainte în experiența creștină, pocăința noastră va fi tot mai profundă. Domnul li se adresează acelora pe care i-a iertat, acelora pe care îi recunoaște drept copii ai Săi și le spune: „Atunci vă veți aduce aminte de purtarea voastră rea și de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înșivă din pricina nelegiuirilor și urâciunilor voastre” (Ezechiel 36:31). Precum și: „Voi face legământul Meu cu tine și vei ști că Eu sunt Domnul, ca să-ți aduci aminte de trecut și să roșești și să nu mai deschizi gura de rușine când îți voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu” (Ezechiel 16:62,63). Atunci, buzele noastre nu se vor mai deschide pentru a exprima laude de sine. Vom ști că singurul nostru motiv de mândrie se găsește numai în Domnul Hristos. Și ne vom însuși confesiunea apostolului Pavel: „Știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18).
În armonie cu această experiență este și porunca: „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:12,13). Dumnezeu nu îți dă motive să te temi că El nu va reuși să-Și împlinească făgăduințele, că răbdarea Lui va obosi sau că mila Lui se va epuiza. Teme-te mai degrabă ca nu cumva voința ta să nu se supună voinței lui Hristos, și trăsăturile moștenite sau cultivate ale caracterului tău să nu îți controleze viața. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.” Teme-te ca nu cumva eul să se interpună între tine și Marele Maestru. (…) Teme-te ca nu cumva să-ți pui încrederea în puterea proprie, să-ți retragi mâna din mâna Domnului Hristos și să încerci să mergi pe calea vieții fără prezența Sa continuă. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 160, 161
Gândesc mai departe
Cum aș putea face să nu trăiesc într-o continuă frică, ci să mă preocup liniștit de propria mântuire?