Masă pentru 12 persoane

Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută. Plângerile 3:25
Multe familii vor să aibă în casă o masă pentru douăsprezece persoane. Puțini știu că această dorință este un fel de presetare cu originea în Evanghelie, unde Mântuitorul era la o masă cu ucenicii rămași după plecarea lui Iuda. În general, creștinii își doresc o astfel de masă încăpătoare, deși familiile reunite fie sunt cu membri mai puțini, fie mai mulți, dar standardul este de douăsprezece locuri. În unele case, există obiceiul să fie așezat un scaun în plus, pe care nu se așază nimeni, pentru că acel scaun este locul lui Isus. Ideea este frumoasă, dar, dacă Isus nu are și un loc central în inima omului, acest gest rămâne doar o metaforă pentru automulțumire destul de naivă. Locul pe care Mântuitorul vrea să-l aibă este cel din inima noastră. Nu vrea asta din egoism, ci pentru că El știe un lucru: acolo unde nu domnește El, vine dușmanul, și chiar dacă găsește casa măturată și curată, acesta intră și mai aduce cu sine și alți demoni. Satana nu are niciun fel de politețe sau respect. El nu așteaptă să fie invitat sau primit cu ospitalitate. Stilul lui este nesimțirea și ocuparea cu tupeu a gândului, a sentimentelor și a preocupărilor noastre. Nu este suficient să avem o masă cu douăsprezece locuri, ci ne trebuie un legământ de prezență a lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu trebuie să știe clar de la noi că dorim să fie prezent, că vrem să fie stăpân și că dorim ca Duhul Lui să aducă lumină, inspirație și înțelepciune. De nimic nu se teme Satana mai tare decât de un om plecat pe genunchi, care Îl roagă pe Dumnezeu să vină în viața lui. Diavolul este pur și simplu îngrozit la gândul că cineva Îl dorește pe Dumnezeu ca oaspete permanent. Lui i-ar conveni ca Mântuitorul nostru să fie doar un trecător sporadic, nu un rezident permanent.
De gândit astăzi:
Semnează cu Dumnezeu un contract de locuire permanentă în inima ta. Spune-I acest lucru chiar și cu voce tare, în rugăciunile tale zilnice. Este bine ca Satana să știe clar acest lucru și atunci va trebui să respecte dorința ta și, evident, prezența Domnului tău. Trebuie să facem tot posibilul ca Mântuitorul să locuiască permanent în noi și să Se simtă de-al casei, nu doar musafir ocazional. Deși s-ar putea să te sperie la început gândul, să știi că lucrurile vor fi incredibil de bune cu El.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro