Medic divin

Dar te voi vindeca și îți voi lega rănile, zice Domnul. Ieremia 30:17
Ascultă ediția audio aici.
Domnul Hristos are toată puterea în cer și pe pământ. El este Marele Medic, căruia trebuie să ne adresăm când suferim de boli fizice și spirituale. El a dovedit că deține controlul absolut asupra vânturilor și valurilor și asupra oamenilor posedați de demoni. Lui I-au fost date cheile morții și ale iadului. Domniile și stăpânirile I-au fost supuse, chiar și în vremea umilinței Sale. (…) De ce nu exercităm o credință mai mare în Medicul divin? Așa cum a acționat cândva în beneficiul omului paralizat, tot așa va acționa și astăzi în favoarea acelora care vin la El ca să fie vindecați. Avem mare nevoie de mai multă credință. Sunt alarmată când văd lipsa de credință din poporul nostru. Trebuie să venim în prezența lui Hristos și să credem că El ne va vindeca suferințele fizice și spirituale.
Suntem prea lipsiți de credință. O, cât mi-aș dori să-i pot face pe cei din poporul nostru să aibă credință în Dumnezeu! Ei nu trebuie să simtă că, pentru a exercita credința, este necesar să plutească într-o stare de extaz. Nu trebuie să facă altceva decât să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum au încredere în cuvântul unei alte persoane. El l-a rostit și tot El va aduce acest Cuvânt la îndeplinire. Bazați-vă liniștiți pe promisiunea Sa, pentru că El face tot ce spune! Ziceți: El mi-a vorbit în Cuvântul Său și va împlini fiecare promisiune pe care a făcut-o! Nu vă îngrijorați! Fiți încrezători! Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Acționați ca și cum Tatăl vostru cel ceresc poate fi demn de încredere! (…) Nimeni nu trăiește pentru sine. În lucrarea lui Dumnezeu, fiecăruia îi este atribuită o îndatorire. Unirea tuturor întărește lucrarea fiecăruia. Când credința, dragostea și unitatea bisericii ajung să fie mai puternice, atunci cercul lor de influență se lărgește, iar ei înaintează până la marginile cele mai îndepărtate ale pământului, extinzând constant biruințele crucii. – Solii alese, vol. 1, pp. 83, 84
Gândesc mai departe
Cum pot dovedi credință și încredere totală în Medicul divin? Care situații îmi produc în cea mai mare măsură neîncredere în Isus?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro