Mica a sfinţit pe levit şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui. Şi Mica a zis: „Acum ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.” (Judecătorii 17:12-13)
Mânat fiind de evlavia lui, Mica se hotărăşte să construiască o imitaţie a Templului de la Ierusalim pe proprietatea sa. Astfel, a construit ceea ce a considerat a fi o clădire potrivită; a făcut uneltele cortului pentru că acestea făceau parte din accesorii, iar efodul era inclus printre ele. Dar apoi, a adunat şi câteva lucruri de la poporul din jurul lui: terafimii, chipurile pe care Dumnezeu le interzisese.
Dorinţa aceasta de a se descurca cât se putea de bine era în el, aşa că a luat puţin de la lume, puţin de la Israel, puţin din ceea ce fusese revelat de Dumnezeu şi le-a amestecat într-un fel, până când a avut ceva ce credea că poate face plăcere Domnului. Şi apoi, desigur, a fost nespus de încântat când un tânăr predicator pribeag a trecut prin Betleemul lui Iuda. Era levit. Mica a făcut o înţelegere cu el şi i-a spus: „Rămâi la mine, tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie şi mijloace de trai” (Judecătorii 17:10).
Acestea îi ofereau un trai destul de bun, aşa că s-a hotărât să rămână acolo şi să se amestece în idolatria şi în tot ce mai era în casa lui Mica. Levitul acesta nu îşi păstrase locul lui rânduit de Dumnezeu şi, în neascultarea lui, plecase să îşi făurească o soartă mai bună. Mica îi spune tânărului levit că este gata să se aşeze sub autoritatea lui spirituală, sub autoritatea unuia care îşi părăsise locul şi chemarea şi se sustrăsese în mod deliberat autorităţii lui Dumnezeu!
O neascultare plus altă neascultare nu duce la nimic bun, cu toate că eroii întâmplării noastre credeau în sfârşit că fac voia Domnului şi sunt binecuvântaţi de El.
Oare câţi oameni trăiesc astăzi aceeaşi iluzie înşelătoare? Câţi oameni neascultători de voia lui Dumnezeu îşi închipuie că duc o viaţă pe placul Lui, în vreme ce ei, sărmanii, sunt absolut străini de adevărata ascultare! Câţi au doar „o formă de evlavie”, în timp ce Îi tăgăduiesc puterea? Câţi sunt oare aceia cărora li se aplică cuvintele: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24)?
Gabriel Manafu, misionar, Conferința Oltenia