Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. (Psalmii 85:10)
Dreptatea şi Mila s-au desprins una de alta, s-au aşezat în opoziţie una cu alta, fiind despărţite de o mare prăpastie. Domnul, Răscumpărătorul nostru. Şi-a îmbrăcat divinitatea în natură umană şi a pregătit pentru om un caracter fără pată sau zbârcitură. El a înfipt crucea Sa la mijlocul căii dintre cer şi pământ şi a transformat-o în obiect de atracţie pentru ambele sensuri, apropiind Dreptatea şi Mila peste această prăpastie. (…) Acolo ea a văzut pe Unul egal cu Dumnezeu, purtând pedeapsa pentru tot păcatul şi pentru toată nedreptatea. Complet mulţumită, Dreptatea s-a înclinat cu respect la cruce, spunând: Este destul.
Prin jertfa adusă în favoarea noastră, suntem aşezaţi pe un teren avantajos. Păcătosul, atras de puterea lui Hristos din confederaţia păcatului, se apropie de crucea înălţată şi se pleacă înaintea ei. Atunci devine o făptură nouă în Hristos Isus. Este curăţat şi purificat; îi este dată o inimă nouă. Sfinţenia consideră că nu mai are nimic de cerut. Lucrarea de răscumpărare a implicat nişte consecinţe despre care omului îi este greu să aibă idee. Fiinţei omeneşti care se străduieşte să se conformeze chipului divin urma să-i fie oferită o bogăţie de comori cereşti, o desăvârşire a puterii care să-l aşeze pe un loc mai înalt decât îngerii care nu au căzut. Lupta a fost dată, biruinţa a fost câştigată. Lupta dintre păcat şi neprihănire L-a înălţat pe Domnul cerului şi a stabilit înaintea familiei omeneşti mântuite, înaintea lumilor necăzute, înaintea întregii oştiri a lucrătorilor răului, de la cel mai mare până la cel mai mic, sfinţenia, mila, bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (General Conference Bulletin, 1 octombrie, 1899)
Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care bunătatea şi credincioşia s-au întâlnit şi dreptatea şi pacea s-au sărutat. (General Conference Bulletin, 1 aprilie 1899)
Măreţia acestui dar a fost că le-a oferit oamenilor un subiect de recunoştinţă şi de laudă care să dureze tot timpul şi toată veşnicia. (Youth’s Instructor, 13 decembrie 1894)