Mireasma Lui este îndeajuns

Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. (Iacov 4:8)
Într-o după-amiază, stând în camera din spate și citind, am auzit o voce spunându-mi:
– Cere-I lui Dumnezeu să ți Se arate.
O să îmi spună: „Prezența mea este ca un foc mistuitor” (vezi Evrei 12:29), m-am gândit, zâmbind.
Vocea mi-a spus din nou:
– Cere-I lui Dumnezeu să ți Se arate.
– În regulă, Doamne, arată-mi-Te cum te-ai arătat lui Moise.
– Când m-am arătat lui Moise a trebuit să Îl ascund în crăpătura unei stânci, mi-a spus Vocea. L-am acoperit cu mâna Mea, apoi, când Mi-am luat mâna, slava Mea a trecut pe lângă el. Mi-a văzut numai spatele, nu și fața (referire la Exodul 33:18-23).
Vezi, ți-am spus eu! m-am gândit. Vocea mi-a spus pentru a treia oară:
– Cere-I lui Dumnezeu să ți Se arate.
Așa că L-am rugat:
– Doamne, te rog, lasă-mă să Te văd.
De data aceasta, nu am primit niciun răspuns. Ei bine, asta a fost, m-am gândit. Am continuat să citesc și nu m-am mai gândit la aceasta. Tocmai când mă pregăteam să pun un semn de carte la pagina unde rămăsesem, am simțit trecând pe lângă mine o mireasmă dulce. Am tras aer în nări. Hmm! M-am pierdut în acel miros, dar a dispărut la fel de repede cum venise. Oau! Mireasma era de nedescris. Eram pregătită să îl strig pe soțul meu, apoi m-am gândit: Nici el și nici eu nu am dat cu nimic în cameră. În plus, nu există niciun alt miros ca acesta pe care tocmai l-am simțit.
În timp ce mă gândeam la acel parfum, Vocea mi-a spus:
– Nu am putut să Îți arăt prezența Mea, pentru că ai fi fost mistuită. Așa că ți-am trimis mireasma Mea (vezi Osea 14:6).
M-am gândit pentru o clipă, apoi mi-am lăsat capul în jos și am strigat:
– Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul cel Atotputernic!
Ar fi trebuit să fiu surprinsă că Dumnezeu a răspuns cererii mele? Nu! Căci Isus spune: „Cereți și vi se va da” (Luca 11:9).
Ce experiență! Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” (Ioan 10:27). Cred că Dumnezeu ne oferă aceste experiențe pentru a întări legătura noastră cu El. Cred că Duhul Sfânt a fost cel care mi-a spus să pun acele întrebări și care mi-a dat acele răspunsuri: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8).
Mattie E. Johnson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro