Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. – Proverbele 31:10
Multe femei s-au sacrificat călătorind departe de casă şi de cei dragi pentru a se aventura în locuri necunoscute, ca să fie misionare alături de soţii lor. Unele nu şi-au mai văzut vreodată familiile sau nu şi-au terminat şcoala. În zonele îndepărtate în care au mers au trebuit să se îngrijească de bolnavi, să fie moaşe şi să predea unui număr mare de copii. Au învăţat să cultive o grădină, pentru a putea avea mâncare suficientă pentru copiii lor. Altele chiar au fost nevoite să ajute la construirea propriei case sau să conducă ambarcaţiunea misiunii prin valuri puternice. Multe au călătorit pe distanţe lungi pe poteci înguste, cu copiii în braţe.
O tânără soţie a plecat de la căminul sigur al părinţilor săi şi, împreună cu bebeluşul ei, a călătorit pentru a ajunge la soţul ei, care o aştepta pe o insulă îndepărtată din Pacific. Au călătorit apoi împreună într-un camion vechi până într-o zonă de munte. Acolo şi-a văzut noua casă – o baracă din iarbă şi bambus, ridicată pe nişte pari. A păşit cu grijă în această casă şi şi-a pus cele câteva cadouri de nuntă la care ţinea foarte mult pe un raft în zona de dormit. A pus cu grijă bebeluşa într-un pătuţ făcut de soţul ei. Tânăra pereche se îngrijea de bolnavii care veneau la clinica de pe veranda lor. Bandajau rănile, coseau carnea sfâşiată, tratau leproşii şi-L împărtăşeau – cu ajutorul unei role de film – pe Isus şi apropiata Lui venire.
Într-o noapte rece, o scânteie din focul care-i încălzea a sărit în acoperişul de paie şi acesta a luat foc. Imediat casa s-a umplut de flăcări roşii care se înălţau până la cer. Soţul a început să ţipe. Mama a fugit din casă, dar bebeluşul era încă în pătuţul în care fusese pus. Tatăl a luat copilul în braţe şi l-a aruncat pe fereastră, unde aşteptau vecinii care auziseră strigătul. Acea femeie misionară nu a mai fost niciodată aceeaşi. În acel foc, ea şi-a pierdut toate bunurile la care ţinea şi o parte din spiritul ei aventuros şi a fost la un pas de a-şi pierde copilul.
A locuit pe acea insulă mai bine de douăzeci de ani, moşind copii, susţinându-şi soţul şi primind puţină recunoaştere pentru meritele sale. Dar Dumnezeu îi cunoaşte inima. El ştie de asemenea unde a fost înmormântată şi de unde aşteaptă ca El să revină şi să o primească la El. Vreau s-o întâlnesc în ziua învierii, alături de multe alte femei misionare de valoare, care au trăit sacrificând atâtea.
Dumnezeu ne cheamă astăzi pe fiecare dintre noi să fim femei de valoare în câmpul nostru misionar unic.
Joy Butler