Mit sau capodoperă

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea. (Apocalipsa 1:7)
– Putem cumpăra acest Moș Crăciun cu Rudolf? m-a întrebat Melissa entuziasmată. Îi luminează și nasul. Lui Rudolf, nu lui Moș Crăciun, a chicotit ea. Ar arăta superb pe veranda ta.
– Hai să luăm altceva, am răspuns. Târgul acesta de Crăciun are multe altele de vânzare.
Melissa s-a uitat la frumoasele figurine luminate.
– Știu că îți place această perioadă a anului pentru că ai o ghirlandă cu clopoței, crenguțe de brad deasupra șemineului, un brad cu luminițe și ornamente muzicale și îngerași aurii care cântă colinde pe masă. Dar nu ai niciun Moș Crăciun. Cum așa?
– Îmi place, într-adevăr, perioada aceasta. Legenda spune că Sfântul Nicolae s-a născut undeva în secolul al IV-lea în țara care este astăzi Turcia și că le oferea, în secret, daruri celor săraci. Dar, pentru mine, mitul prezent al lui Moș Crăciun întunecă adevăratul motiv de sărbătoare și așteptata revenire a lui Hristos – așa că nu îl sărbătoresc pe Moș Nicolae sau Moș Crăciun.
Melissa și-a ridicat sprâncenele întrebător.
– Moș Crăciun este o caricatură care suferă de obezitate morbidă și vine noaptea cu o sanie plină de daruri. Apoi se strecoară pe un horn plin de cenușă până în șemineu, în loc să vină într-o explozie de lumină, înconjurat de nori de slavă și de sunete de trâmbiță. Ba mai mult, chiar dacă are un sac plin cu cadouri, ești răsplătit în funcție de ce ai făcut – de faptele tale – dacă ai fost cuminte sau obraznic, bun sau rău.
– Nu am analizat niciodată mitul în mod rațional, a spus Melissa.
(Am chicotit în gând, spunându-mi: Probabil că a exersat cum să spună aceste cuvinte!)
Este ușor să te lași prinsă de tradițiile lumii, fără să te gândești la ceea ce înfățișează ele cu adevărat. Ce spui să luăm acea iesle cu luminițe, pentru veranda din față? am sugerat. Ne va aminti că Dumnezeu oferă întotdeauna daruri bune copiilor Lui, tuturor celor care acceptă invitația Lui de a fi parte din familia cerească (vezi Iacov 1:17 și Matei 7:11).
După aceste cuvinte, Melissa m-a tras după ea spre casa de marcat, cu fața luminată de bucuria sărbătorii.
În această perioadă a anului, sărbătorește adevăratul Motiv – și asigură-te că faci parte din familia lui Dumnezeu. Această apartenență vine cu siguranța unui mare Dar, unul pe care Îl vei iubi pentru veșnicie.
Arlene R. Taylor

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro