Mlădițele despărțite de Hristos

Devoțional zilnice 12 octombrie 2018

Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. (Ioan 15:6)

El (luda) (…) n-a fost transformat şi convertit într-o mlădiţă vie, prin legătura cu adevărata Viţă. Acest altoi uscat nu a aderat la Viţă pentru a creşte într-o mlădiţă vie, roditoare. El a dat pe faţă faptul că era un altoi care nu aduce roade – altoi ce nu a devenit fibră cu fibră şi nervură cu nervură unul legat cu viţa, care să se împărtăşească din viaţa ei.

Altoiul uscat şi fără legătură cu viţa poate deveni una cu viţa numai fiind părtaş la viaţa şi hrana viţei celei vii, fiind altoit în butucul viei, fiind adus în cea mai strânsă legătură posibilă cu ea. (…) Altoiul se prinde strâns de viţa dătătoare de viaţă, până când viaţa viţei devine viaţa mlădiţei, iar aceasta produce fructe la fel cu cele ale viţei. (Review and Herald, 16 noiembrie 1897)

„Eu sunt Viţa”, a spus Domnul Hristos, „voi sunteţi mlădiţele.” Aici este prezentată cea mai strânsă legătură posibilă! Altoind butaşul lipsit de frunze în butucul înfloritor al viţei, el devine astfel o mlădiţă vie, trăgând sevă şi hrană din viţă. Fibră cu fibră şi nervură cu nervură, altoiul se lipeşte bine de butuc, până când el îmboboceşte, înfloreşte şi dă rod. Altoiul fără viaţă îl reprezintă pe păcătos. Atunci când este unit cu Hristos, suflet se uneşte cu suflet, ceea ce este slab şi trecător cu ceea ce este sfânt şi infinit şi, astfel, omul devine una cu Hristos. (Mărturii, vol. 5, p. 591)

Ramura aparent uscată, fiind legată de butucul viei, devine o parte din el. (…) Sufletul mort în nelegiuire şi păcat trebuie să trăiască un proces asemănător. (…) După cum altoiul primeşte viaţă atunci când este unit cu viţa, tot astfel păcătosul se face părtaş naturii divine atunci când este legat de Hristos. Omul trecător este unit cu Dumnezeul cel veşnic. Când suntem astfel uniţi, cuvintele Domnului Hristos rămân în noi şi atunci nu suntem influenţaţi de un sentiment spasmodic, ci de un principiu viu şi statornic. (Mărturii, vol. 4, p. 354-355)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro