Modelând vieți

„Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârșită.” Romani 12:2
Ca să putem să ne deosebim de felul de a trăi al veacului acestuia trebuie să fim transformați și aceasta prin cunoașterea și trăirea voii lui Dumnezeu. Pentru a cunoaște și a face voia Lui, trebuie mai întâi să-L lăsăm pe Domnul Isus să fie în adevăr, Domnul vieții noastre. Numai atunci El ne poate transforma. Cineva spunea: “Dumnezeu ne-a format; păcatul ne-a deformat; Domnul Isus ne-a transformat.” Ce misiune deosebită ne-a încredințat Dumnezeu!? Să formăm oameni după asemănarea Lui mai întâi noi nu trebuie să ne conformăm adică să ne potrivim cu lumea aceasta în filozofia ei de a fii. Avem o chemare deosebită: Modelarea tinerelor vieți ca să devină oameni deosebiți ce vor moșteniri cerul! Fiecare copil îşi are caracterul lui, şi Dumnezeu nu lucrează cu fiecare după același tipar, dar scoate din fiecare o operă a harului Său.
Michelangelo totdeauna spunea că în fiecare bloc de granit era o persoană care trebuia să fie eliberată, dată la iveală. Când a sculptat faimoasa statuie a lui David, care astăzi are o valoare inestimabilă, el a folosit o bucată de marmură care a fost dată deoparte şi ignorată de alt artist. Dar el a văzut potențialul unei mari lucrări de artă în acea bucată de marmură disprețuită. Dându-se acestei pietre o altă şansă, intrând pe mâna genialului artist, a ieşit din ea una din cele mai renumite sculpturi din lume. Când ne gândim însă ce lucrare a făcut Dumnezeu cu fiecare dintre noi, de unde ne-a scos, cum ne-a spălat de murdăria păcatului şi cum a început să lucreze, şi lucrează şi acum, ca să scoată din fiinţa vrednică de dispreţuit a noastră, cea mai strălucită lucrare a universului, un chip asemenea Fiului Său Preaiubit, nu vom fi niciodată în stare să-i mulţumim şi să-L lăudăm îndeajuns.
Mariana Urdaș, Conducător de Club – Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro