Mustrarea nu dăunează acceptării

„Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va și secera.” (Galateni 6:7)
Ascultă ediția audio aici.
Generația de părinți postmoderniști este caracterizată de o permisivitate adesea exagerată față de comportamentul neacceptabil al copiilor. Psihologia dominantă este de a accepta necondiționat atitudinea celor mici ca nu cumva să le fie afectată mai târziu imaginea de sine. Astfel, cuvintele de mustrare sunt rare ca floarea-de-colț, iar copiii sunt încurajați să creadă că totul li se cuvine, că nu se dă nicio socoteală pentru comportamentul greșit, că toți cei care mustră sunt de modă veche.
Devenisem un adolescent avid după nou. Biblia, care îmi marcase atât de frumos copilăria, nu mai răspundea noilor nevoi. Nu eram pocăit, de aceea doream să cunosc și alte perspective. În curând, am intrat în anturaje vulgare și degradante.
Deoarece citisem Scriptura o lungă perioadă, ceilalți au observat că nu sunt ca ei. Nu știam să înjur, să mint, să dansez, să recunosc marii soliști de muzică ușoară și mi-a trebuit ceva timp să învăț toate acestea. Vizitele la bunica mea credincioasă s-au rărit invers proporțional cu creșterea derapajelor mele. Mă temeam de întrebarea ei clasică: „Pe unde ai mai umblat?” Nu puteam să o mint. Îi spuneam și își dădea repede seama că nu erau cărări curate. Cu un zâmbet neprefăcut și cu o duioasă grijă pentru direcția vieții mele, mă mustra mereu cu aceleași cuvinte ale Bibliei: „Copile, nu uita ce îți spun: ce seamănă omul, aceea va și secera!” Îmi trebuia o vreme să-mi eliberez mintea de această avertizare arzătoare. Într-un final, am cedat și am zis: „Bunica are dreptate!”
Bunica mă accepta cu dragoste, îi străluceau ochii când treceam pragul casei ei umile, avea cel mai bun compot pentru mine și cea mai gingașă grijă să mă facă fericit. Dar ea știa că mustrarea nu este antonimul acceptării.
Dragi părinți, nu ocoliți cuvintele de avertizare pentru copiii și tinerii din casele voastre! Veți secera cele mai mari bucurii când îi veți vedea că Îi dau dreptate lui Dumnezeu și fac legământ cu El. Chiar azi, semănați o avertizare cu blândețe și dragoste!
Provocare:
Ce lucru pe care îl fac copiii tăi ești convins că nu este bun? Roagă-te astăzi să ai putere să le spui cu blândețe că Dumnezeu vrea să le dea putere să renunțe la el!
Ilie Cristea
Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro