Nu-mi mai ziceţi Naomi (Plăcută), ziceţi-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. (Rut 1:20)
Vă aduceţi aminte de Naomi? Din cauza foametei din Israel, a plecat în Moab. Însă acolo, soţul ei, Elimelec, a decedat, iar fiii ei, Mahlon şi Chilion, de asemenea. Doar o noră a rămas lângă ea. Rămasă singură, s-a întors acasă, iar când a ajuns, toată cetatea s-a pus în mişcare. „Vai, ce frumos… S-a întors Naomi!” Plină de amărăciune, le-a spus: „Staţi puţin, eu nu mai sunt Naomi! Nu îmi mai ziceţi aşa, spuneţi-mi Mara!” De ce a cerut să i se schimbe numele? Pentru că această femeie a înmormântat trei bărbaţi, tot ce era mai drag sufletului ei.
Însă avea dreptate Naomi când a cerut să i se spună Mara? Da! Femeia aceasta era copleşită, suferinţa erau pâinea şi apa ei de zi cu zi! E natural ca copiii să-şi înmormânteze părinţii, dar când părinţii îşi înmormântează copiii, e de nesuportat. O femeie înţelege, oarecum, atunci când soţul ei se stinge la bătrâneţe, dar nu la tinereţe. Noi, oamenii, înţelegem decesul unui membru din familie, dar nu a trei deodată. Câtă durere în inima lui Naomi! Ea avea dreptate – „Spuneţi-mi Mara!” Şi totuşi, avea cumva motive să fie şi bucuroasă? Da, pentru că nora ei Rut s-a întors cu ea. Da, pentru că toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor! (Rut 1:19). Da, pentru că Dumnezeu îi salvase viaţa în timpul foametei.
Asemenea lui Naomi, suntem şi noi înclinaţi să privim la ce lipseşte, la ce este rău, la suferinţă. Nu-i aşa că se întâmplă să fie zile în viaţa noastră în care să nu vedem niciun lucru care ne-ar putea determina să zâmbim? Poate ne confruntăm cu o suferinţă fizică, mentală sau emoţională. Există multe lucruri negative în jurul nostru. Dar sunt şi motive să zâmbim și să fim fericiți? Poate că nu le vedem din cauza lacrimilor. Poate că azi nu avem pentru ce să zâmbim, dar sigur avem pentru Cine.
Să ne amintim de Iov, totul i-a fost luat: copii, case, turme, slujitori, prieteni ş.a. Adică tot ce-l putea face să zâmbească. Şi deşi Iov nu a mai avut pentru ce zâmbi, a avut pentru Cine zâmbi! „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19:25). În temniţa Egiptului, Iosif era fericit pentru că era în ascultare de voia Lui. Daniel, în groapa leilor, era liniştit şi fericit. Apostolii cântau cu picioarele în butuci. Poate că nu ai pentru ce să zâmbeşti, dar ai pentru Cine! Poate că nu ai pentru ce să trăieşti, dar sigur ai pentru Cine trăi!
Claudiu Miron, pastor, Conferința Transilvania de Nord