Nevasta lui Ieroboam

Devoțional zilnice 16 iunie 2018

Şi Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, şi schimbă-ţi hainele, ca să nu se ştie că eşti nevasta lui Ieroboam, şi du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; … Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei în clipa când intra pe uşă, a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? (1 Împăraţi 14:2,6)

Autorul Jackson Brown Jr. spunea: „Caracterul nostru este reprezentat de ceea ce facem când credem că nu ne vede nimeni.” Cât de adevărate sunt cuvintele lui! Adevăratul caracter al unui om poate fi ascuns de ochii semenilor, dar este descoperit înaintea lui Dumnezeu.

Septuaginta, în cartea a III-a a Regilor, vorbește despre ocazia în care Șișac, împăratul Egiptului, a dat de nevastă lui Ieroboam pe Ano, fiica cea mare, care-i naște acestuia un fiu pe nume Abiia. Sunt singurele informații despre această împărăteasă a lui Israel, cunoscută în cartea Împăraților ca fiind „nevasta lui Ieroboam”. Cu toate că are o biografie necunoscută, istoria ei rămâne vie în rândurile creștinilor prin experiența tristă petrecută la Silo. Fiul ei cel mare, moștenitorul tronului, era grav bolnav. Ce trebuia făcut acum? „Scoală-te, te rog”, a spus împăratul nevestei lui, „și schimbă-te, ca să nu fii recunoscută.” Ce idee despre Dumnezeul cel viu aveau împăratul și nevasta lui. Trăiau cu impresia că-L puteau păcăli pe Dumnezeu doar schimbându-și hainele!

Era convinsă că nimeni nu o poate recunoaște, însă Ahia a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta?” Această femeie și-ar fi dorit în acel moment să fie pe placul lui Dumnezeu, dar să-și păstreze viața ei idolatră. Recurge la această metodă des întâlnită între creștini; o schimbare doar de formă, păstrând fondul. Prea des oamenii vor să pară ceea ce nu sunt și obișnuiesc să prezinte înaintea Celui Veșnic doar o formă de evlavie. Finalul unei astfel de vieți duplicitare este unul amar și trist.

Astăzi, tu cum vii înaintea lui Dumnezeu? Ești conștient că El cunoaște totul despre tine? Pentru ziua de azi, schimbă-ți inima, nu doar hainele. Nu încerca să pari mai drept, mai bun sau mai credincios; fii mai drept, mai bun, mai credincios, fii mai aproape de Dumnezeu. Spune-I astăzi Lui: „Așa cum sunt, eu vin la Tine!”

Claudiu Țepuș, pastor, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro