Nici măcar zece zile

Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit. Ioan 10:9
Știi deja că Eliezer, servitorul lui Avraam, a pus un semn de recunoaștere și L-a rugat pe Dumnezeu să-i arate fata pe care trebuie să o curteze pentru Isaac, fiul stăpânului său. Rebeca a venit, a dat testul și l-a luat, deci Eliezer merge la familia ei să o ceară de nevastă pentru Isaac. Spre mirarea lui, familia recunoaște că Dumnezeu a decis, dar are o rugăminte: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile” (Geneza 24:55). Rugămintea era una de bun-simț; fata nu pleca în satul vecin și nu era sigur că se vor mai întâlni prea des ori dacă se vor mai vedea vreodată. Era într-un fel o despărțire pentru totdeauna. Zece zile nu erau nici o săptămână, nici o lună, era un timp considerat suficient pentru ca ea să se obișnuiască făcându-și planuri de plecare, iar familia ei, de asemenea.
Îți poți imagina cum ar fi să știi că petreci cu cineva drag ultimele zece zile? Ar fi o perioadă scurtă sau lungă? Ar fi ceva ce ai vrea să spui ori să faci pentru persoana de care urmează să te desparți? E ceva ce crezi că vei regreta și s-ar putea repara?
De ce nu faci acest exercițiu chiar dacă încă nu te desparți? De ce nu spui ce ar fi de spus, de ce nu întrebi ceva ce vrei să știi și de ce nu declari ceva ce încă nu ai avut curajul? Ocaziile sunt rare și de obicei le prețuim când ele nu mai există. De ce să nu profiți de normalitate ca de o ocazie de zece zile în care să repari ceva stricat între tine și ceilalți; de ce să nu apreciezi în cuvinte ceea ce ți-a plăcut mereu la ai tăi și de ce să nu declari că iubești, că visezi, că îți pare rău ori că te gândești la ceva? Pentru ca și cei de lângă tine să știe.
De gândit astăzi:
Noi păstrăm multe rezerve în inimă și considerăm că încă nu e momentul; amânăm aprecieri și mulțumiri; ezităm să ne cerem iertare ori să spunem că iertăm. Ne imaginăm că avem toată viața înainte și că este vreme. Din păcate, suntem de fiecare dată surprinși când planurile și calendarul ne sunt date peste cap. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro