Nikola Tesla

Devoțional femei 7 ianuarie 2018

Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el şi să zică: „Omul acesta a început să zidească şi n-a putut isprăvi.” – Luca 14:28-30

Multe proiecte au eşuat pentru că idealismul şi creativitatea au luat-o înaintea planificării şi a bugetului. Un proverb egiptean spune: „Întinde-ţi picioarele doar atât cât îţi este plapuma.” Un proverb italian similar spune: „Nu îţi întinde mâna mai mult decât îţi este mâneca.” Aceste zicale nu au intenţia de a-ţi nărui visurile şi ambiţiile, ci doar să te conştientizeze că trebuie să trăieşti în funcţie de cât ai şi să nu visezi la lucruri la care nu poţi ajunge.

Nikola Tesla (1856–1943) a fost un inventator, inginer, fizician şi futurist talentat. Născut în Imperiul Austriac (acum Croaţia), Tesla a imigrat în 1884 în Statele Unite pentru a lucra împreună cu Thomas Edison.

Fiind susţinut financiar, la scurt timp, Tesla şi-a deschis laboratoare şi companii pentru a crea o serie de dispozitive electronice. Mintea lui genială a „inventat, prezis sau contribuit la dezvoltarea a sute de tehnologii care astăzi joacă un rol important în vieţile noastre – ca de exemplu telecomanda, becurile cu neon şi fluorescente, transmisia wireless, computere, telefoane inteligente, raze laser, raze X, robotică şi, desigur, curentul alternativ, temelia sistemului electric din zilele noastre” (Marissa Newhall).

Cu finanţare din partea unui grup de investitori, în 1901 Tesla a început să construiască un laborator cu o centrală electrică şi un turn capabil să transmită semnale şi electricitate wireless gratuită în întreaga lume.

Îngrijoraţi că nu vor avea niciun profit din acest proiect, în cele din urmă investitorii şi-au retras susţinerea financiară. Şi pentru a înrăutăţi lucrurile şi mai mult, în 1917, guvernul american a demolat turnul neterminat, de teamă că spionii germani l-ar folosi pentru a intercepta comunicaţiile în timpul Primului Război Mondial. Marele inventator şi-a trăit ultimii ani din viaţă în sărăcie şi izolare socială. El a murit în 7 ianuarie 1943, în camera lui modestă de hotel, în oraşul New York.

Cineva spunea odată că „distanţa dintre visurile tale şi realitate se numeşte acţiune”. Aşa că fii idealist şi îndrăzneşte să ai visuri măreţe, care pot fi îndeplinite; planifică proiecte care nu se vor prăbuşi şi trăieşte în limita bugetului tău, chiar dacă asta ar însemna să ai o viaţă simplă.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro