De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. (Matei 10:32,33)
Îl mărturisim noi pe Hristos în viaţa noastră de zi cu zi? Îl mărturisim noi prin hainele noastre, împodobindu-ne cu o îmbrăcăminte simplă şi modestă? Este podoaba noastră podoaba celui blând şi smerit cu inima, care este de o mare valoare înaintea lui Dumnezeu? Căutăm noi să promovăm cauza lui Dumnezeu? (…) Nu are niciun rost să-ţi spun că nu trebuie să porţi aceasta sau aceea, căci dacă este în inima ta iubirea pentru aceste lucruri deşarte, atunci părăsirea podoabelor tale nu va fi decât asemenea tăierii frunzelor unui copac. Înclinaţiile inimii fireşti se vor afirma din nou. Trebuie să ai o conştiinţă a ta proprie. (…)
Noi trebuie să rămânem în El, după cum mlădiţa rămâne în viţă. (…) Ceea ce dorim este ca toporul să fie pus la rădăcina copacului. Noi dorim să fim morţi faţă de lume, morţi faţă de eu şi vii pentru Dumnezeu. (…) Avem nevoie să ne apropiem de Domnul Hristos, ca oamenii să cunoască faptul că am fost cu Hristos şi am învăţat de la El. (Review and Herald, 10 mai 1892)
Acela care îl imită pe Hristos va da pe faţă renunţarea şi sacrificiul Lui de Sine. (…) Exact acolo unde conştiinţa unui creştin fundamentat biblic îl avertizează să se abţină, să se lepede de sine, să se oprească, exact acolo cel lumesc păşeşte peste linia de demarcaţie, pentru a-şi satisface înclinaţiile lui egoiste. De o parte a liniei este urmaşul Domnului Hristos, ce are un spirit de lepădare de sine, de partea cealaltă a liniei este iubitorul de lume, ce-şi satisface plăcerile eului, încurajează ce este la modă, prins în frivolitate şi lăfăindu-se în plăceri interzise. De această parte a liniei creştinul nu poate să meargă. Nu este niciun loc pentru el acolo. (The Youth’s Instructor, 6 septembrie 1894)
Viaţa noastră trebuie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, ca atunci când El va veni să fim şi noi cu El în slavă. (Review and Herald, 10 mai 1892)