Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în Mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20)
Hristos a fost crucificat pentru omul căzut. Dar, pentru mulţi care se numesc creştini, evenimentul acesta nu înseamnă nimic. În practică, ei neagă crucea lui Hristos. (…) Ei admit că Hristos a murit pe cruce, dar, pentru că trebuie să treacă personal printr-o răstignire, nu vor primi lecţiile ce duc la renunţarea la sine şi la sacrificiul de sine. Ei sunt creştini numai cu numele. Punctul central al credinţei lor nu este Mântuitorul crucificat şi înviat, care le aduce tuturor celor ce îl primesc privilegiul de a fi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. (Youth’s Instructor, 7 iulie 1898)
Părăseşte plăcerile păcatului în schimbul cerului şi al vieţii veşnice! Ce înseamnă câteva zile de satisfacţie egoistă, care nu conţine nici măcar o picătură de fericire adevărată, în comparaţie cu fericirea veşnică ce-l aşteaptă pe cel credincios? Nu ţine departe de sufletul tău iubirea lui Hristos. Priveşte la crucea Golgotei dacă doreşti o dovadă palpabilă a iubirii Sale. Cerul priveşte la tine cu interes profund ca să vadă ce vei face. Îngerii sunt uimiţi când întorci spatele cu indiferenţă binecuvântărilor ce-ţi sunt date. Dacă refuzi să răspunzi la iubirea ce ne atrage la Hristos, în final vei ajunge răzvrătit şi sfidător. (Youth’s Instructor, 2 martie 1893)
Pavel a înţeles că meritul nu era al lui, ci al Duhului Sfânt, a cărui influenţă binevoitoare îi umplea inima, aducându-i orice gând la supunerea faţă de Hristos. (…) în învăţăturile apostolului, Hristos era figura centrală. „Trăiesc”, declara el, „dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Eul era ascuns; Hristos era descoperit şi înălţat. (Faptele apostolilor, p. 251) Aceia care se leapădă de ei înşişi pentru a le face bine altora şi care se consacră pe ei înşişi şi tot ce au în slujba lui Hristos vor simţi fericirea pe care omul egoist o caută în zadar. (Mărturii, vol. 3, p. 397)