Căci în Isus Hristos nici tăierea imprejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. (Galateni 5:6)
Atunci când îi prezinţi lui Dumnezeu cererile tale, acest lucru trebuie făcut în umilinţă, fără a te mândri cu realizări superioare, ci având o reală foame a sufletului după binecuvântarea lui Dumnezeu. Domnul Hristos ştie întotdeauna ce se nutreşte în inimă. Noi trebuie să avem credinţa că Dumnezeu va auzi şi va răspunde la rugăciunile noastre; căci „tot ce nu vine din încredinţare (credinţă – K.J.V.) este păcat”. Adevărata credinţă este cea care lucrează din dragoste şi purifică sufletul. O credinţă vie va fi o credinţă activă, lucrătoare. Dacă am merge în grădină şi am găsi că nu există niciun fel de sevă în plante, nicio prospeţime în frunze, niciun fel de muguri care să se desfacă sau flori care să înflorească, niciun semn de viaţă în tulpini sau ramuri, am spune: „Plantele sunt moarte. Smulgeţi-le şi aruncaţi-le din grădină, căci ele urâţesc locul.” Aşa stau lucrurile şi cu aceia care mărturisesc a fi creştini, dar nu au nicio spiritualitate. Dacă nu există niciun semn de vigoare religioasă, dacă nu există nicio împlinire a poruncilor Domnului, atunci este evident că nu există nicio rămânere în Hristos, butucul cel viu al viţei. (Youth’s Instructor, 13 septembrie 1894)
Credinţa şi dragostea sunt elemente esenţiale, puternice şi lucrătoare ale caracterului creştin. Aceia care le au sunt una cu Hristos şi aduc la îndeplinire misiunea lucrării Sale. (…) Noi trebuie să stăm la picioarele lui Hristos ca elevi permanenţi şi să lucrăm cu darurile credinţei şi ale iubirii Sale. Atunci, vom purta jugul lui Hristos şi vom ridica povara Sa, iar El ne va recunoaşte ca fiind una cu El; în ceruri se va spune: „Sunteţi împreună-lucrători cu Dumnezeu.” Îşi vor aminti oare tinerii noştri că fără credinţă este cu neputinţă să-l fim plăcuţi lui Dumnezeu? Şi că, de fapt, credinţa trebuie să fie aceea care să lucreze prin dragoste şi să purifice sufletul? (Youth’s Instructor, 2 august 1894)
Noi nu putem preţui îndeajuns valoarea unei credinţe simple şi a unei ascultări fără murmur. Numai urmând pe calea ascultării într-o credinţă simplă poate caracterul să obţină desăvârşirea. (Manuscript5a, 1895)