Noi suntem lumina lumii

Devoțional zilnice 27 septembrie 2018

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. (Matei 5:14)

Noi ne vom discerne şi aprecia datoria numai atunci când o vom privi în lumina care străluceşte din viaţa lui Hristos. După cum soarele se arată la răsărit şi merge spre apus, umplând lumea cu lumină, tot astfel adevăratul urmaş al lui Hristos va fi o lumină în lume. El se va arăta în lume ca o lumină puternică, pentru ca aceia care sunt în întuneric să poată fi luminaţi şi avertizaţi de razele strălucitoare care pornesc de la el. Hristos le spune urmaşilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii” (Review and Herald, 15 decembrie 1874)

Aceia care nu lucrează cu încredere stau sub un nor de îndoială. Vrăjmaşul n-a murit încă şi, cu cât ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, cu atât mai vigilente vor fi eforturile instrumentelor satanice de a ţine sufletele sub un nor de îndoială, astfel încât lumina cerului să nu fie exprimată în cuvinte şi acţiuni care să le aducă nădejde, bucurie şi curaj altora. (…)

Lumea este plină de grabă şi dezamăgire. Vouă vă sunt adresate cuvintele: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:16). Cuvintele în favoarea adevărului, rostite cu asigurarea dată de deţinerea unui scop bun şi cu speranţă, dintr-o inimă curată, îi vor face pe îngerii să tresalte de bucurie. Domnul doreşte să avem o mentalitate spirituală, ca să putem vedea împlinirea planurilor Sale în viaţa noastră. Trebuie să fim conlucrători cu Dumnezeu în realizarea lucrării pe care doreşte s-o facem. Oriunde ne aflăm, să reflectăm lumina. (Letter 348, 1908)

Când harul lui Hristos este exprimat prin cuvintele şi faptele credincioşilor, lumina va străluci asupra acelora care sunt în întuneric, căci în timp ce buzele rostesc laude la adresa lui Dumnezeu, mâna se întinde în acte de binefacere, pentru ajutorarea celor ce pier. (Special Testimonies to Ministers Series B, nr. 10, p. 11)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro