Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)
Noi nu avem nimic, noi nu suntem nimic, decât dacă primim din partea lui Isus Hristos. (The Youth’s Instructor, 21 iunie 1894)
Până când inima nu se supune necondiţionat lui Dumnezeu, omul nu poate rămâne în adevărata Viţă, nu poate înflori şi nu poate aduce ciorchini bogaţi ca rod. Dumnezeu nu va face nici cel mai mic compromis cu păcatul. Dacă El ar fi putut face acest lucru, n-ar mai fi fost necesar ca Hristos să vină în lumea noastră, să sufere şi să moară. O convertire nu este reală dacă nu schimbă atât caracterul, cât şi comportamentul acelora care acceptă adevărul. Adevărul lucrează prin iubire şi bunătate şi curăţeşte sufletul. (Letter 31a, 1894)
Mărturisirea noastră de credinţă este fără valoare dacă noi nu rămânem în Hristos; căci noi nu putem fi mlădiţe vii decât dacă vitalele calităţi ale Viţei sunt din abundenţă în noi. În adevăratul creştin, vor apărea caracteristicile învăţătorului Său, el reflectând harul lui Hristos în viaţa şi caracterul său.Tatăl ne iubeşte aşa cum îl iubeşte pe Fiul Său. Când această condiţie este îndeplinită în aceia care mărturisesc a crede adevărul prezent, atunci noi vom vedea o biserică prosperă. Căci membrii ei nu vor trăi prin ei înşişi, ci prin Acela care a murit pentru ei. Ei vor fi atunci mlădiţe înfloritoare ale Viţei celei vii. (Signes of Times, 18 aprilie 1892)
Rădăcina unui pom are de îndeplinit un rol dublu. Ea trebuie să se prindă bine de pământ prin ramificaţiile ei, în timp ce îşi ia hrana necesară. Tot la fel este şi cu creştinul. Când unirea sa cu Hristos, butucul, este completă, când se hrăneşte din această legătură cu El, atunci îi este dată putere spirituală. Pot oare frunzele unei astfel de mlădiţe să se veştejească? Niciodată! Atâta vreme cât sufletul se îndreaptă spre Hristos, nu există pericolul să se ofilească, să cadă, să se strice. Ispitele ce pot veni ca o furtună nu-l vor dezrădăcina. Motivaţia acţiunilor adevăratului creştin are ca sursă profunda lui iubire pentru Răscumpărătorul Său. Sentimentele lui pentru învăţătorul Său sunt adevărate şi sfinte. (The Youth’s Instructor, 24 martie 1898)