Nora lui Eli și I-Cabod

Devoțional zilnice 21 aprilie 2018

A pus copilului numele I-Cabod (Nu mai e slavă), zicând: „S-a dus slava din Israel!” Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu și din pricina socrului și bărbatului ei. (1 Samuel 4:21)

Nora lui Eli este menționată în treacăt într-un singur episod biblic, doar o singură dată. Este prezentată ca o femeie anonimă, ducându-și viața tăcut la umbra celebrului socru și titratului ei soț. Cu toate acestea, scoaterea ei la lumină inaugurează din punct de vedere narativ o nouă epocă, perioada fără slavă din istoriografia lui Israel. De ce și-a gravat totuși propriul epitaf în numele copilului ei?

Contextul istoric în care și-a dus existența a fost marcat de frământări politice și de decadență morală. Superstiția religioasă a condus la ducerea chivotului pe câmpul de luptă, având ca rezultat un dezastru răsunător: „Din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeștri” (1 Samuel 4:10). Vestea a străpuns cetatea Silo ca un fulger, doborând la pământ ultimele speranțe din Israel. Potrivit raportului purtătorului de vești (v. 17), dezastrul național cuprindea ierarhic (1) înfrângerea militară, (2) decesul lui Hofni și Fineas și (3) luarea chivotului.

Prin contrast, reacțiile dramatice ale lui Eli și ale nurorii sale îi descoperă cititorului o ierarhie a valorilor inversată. La apusul vieții, Eli tezauriza chivotul mai presus de orice: „Inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu” (v. 13). Tocmai această contopire cu soarta chivotului a declanșat procesul ireversibil al destinului său: „Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, și Eli a căzut… și-a rupt ceafa și a murit…” (v. 18). În același fel, dar în floarea vieții, nora lui Eli își trăiește viața centrată asupra slavei lui Dumnezeu. Sub șocul evenimentelor și al pierderii irecuperabile, numele-epitaf dat copilului nu doar că a inaugurat deșertăciunea noii ere, dar a vestit peste veacuri că orice lucru își derivă substanța doar dacă este realizat în armonie și pentru slava lui Dumnezeu.

Daniel Olariu, profesor, Institutul Teologic Adventist – Cernica

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro