Nouă reprize la box

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci… va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Iacov 1:12
Boxul (sau pugilismul) este un sport marțial străvechi (probabil cel mai vechi sport marțial, cu origini preistorice), în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor într-o serie de reprize, numite runde. Victoria este obținută în urma punctelor date pentru lovituri de către juriu sau atunci când adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10 (knockout, sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (technical knockout, sau TKO). Boxul amator este atât un sport olimpic, cât și un sport al Jocurilor Commonwealth-ului și este un element comun în majoritatea jocurilor internaționale. Are, de asemenea, propriul său campionat mondial. Majoritatea meciurilor durează nouă reprize a câte trei minute.
Câteva dintre secretele boxului sunt: dezechilibrarea adversarului, panica și sentimentul de dominare. Dacă un jucător se simte dominat, intră în panică și, după ce începe să facă greșeli, va pierde controlul, fiind doborât de o lovitură puternică. Dacă nu își pierde moralul, jucătorul se mai ridică, dar, dacă psihic el consideră lupta pierdută, va rămâne doborât la podea și va pierde.
Fiecare repriză este ca un fel de luptă dintr-un război întreg. O rundă câștigată nu îți garantează victoria, așa cum nici o rundă pierdută nu te face direct învins. Uneori, cel mai greu lucru este să reziști tot meciul, toate rundele.
Este o analogie interesantă între box și viața noastră. Încă de la început, de când a acceptat păcatul, pentru om a început un fel de meci, cu foarte multe runde. În unele runde ieșim învingători, după altele, ne simțim distruși, la pământ. Avem uneori impresia că nu ne vom mai putea ridica de la pământ și vrem să abandonăm lupta, iar alteori, dacă nu am zări câte o rază de lumină de Sus, am declara abandonul. Unele lupte trebuie câștigate prin decizii personale, iar decizia de a continua trebuie să fie a fiecăruia personal. Nici măcar Dumnezeu nu ne poate forța să continuăm, El însă ne susține și stă lângă noi. Într-un colț stă Diavolul, în celălalt, stă Dumnezeu.
De gândit astăzi:
Oricât de zdrobit și de obosit ai fi, nu te îndrepta de bunăvoie spre colțul lui Satana. Dacă tu nu-l alegi, el nu va putea să te aibă niciodată. Alege-L mereu, după orice victorie sau înfrângere, pe Mântuitorul tău.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro