Nu e nevoie decât de o scânteie

Devoțional zilnice 12 septembrie 2018

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. – Matei 5:16

Am avut o experienţă revelatoare într-o zi în care curiozitatea m-a condus într-un magazin de lumânări proaspăt descoperit. Câteva minute am stat în prag şi am absorbit aromele, formele şi culorile. Aş fi putut foarte bine să stau întreaga zi acolo doar pentru a mă hotărî ce să cumpăr dacă nu ar fi fost soţul meu, care mi-a sugerat să mergem şi la alte magazine din mail.

Am fost întotdeauna fascinată de lumânări, dar adesea am fost certată pentru faptul că nu le aprind niciodată după ce le cumpăr şi ajung cu ele acasă. Mi se par prea drăguţe pentru a le lăsa să se topească. Dar nu sunt lumânările făcute cu scopul să fie aprinse? Dacă este aprinsă, o lumânare emană un miros special şi aruncă o strălucire caldă în jurul ei.

Şi oamenii pot fi asemenea lumânărilor – reci, duri şi plini de ceară – cu fitilul netăiat, neaprinşi, nefolositori şi ostentativi. Precum lumânările care stau la locul lor pe o poliţă sau pe o masă, adunând praf, la fel fac şi unii oameni, luându-le ani până îşi descoperă adevăratul potenţial. Apoi, într-o zi, vine cineva cu un cuvânt încurajator sau o mână de ajutor şi aprinde un foc în suflet, eliberând bunătatea şi talentul care au stat ascunse atâta timp. Doamnelor, sunteţi la fel de speciale precum lumânările unice! Prin aroma, forma, culoarea şi strălucirea voastră caldă, oamenii vor fi atraşi spre dumneavoastră şi spre Dumnezeul pe care-L slujiţi. Îl puteţi onora folosindu-vă talentul pe care vi l-a dat prin a-i ajuta pe cei din jurul vostru. Staţi în pragul casei voastre, în holul bisericii, la poarta comunităţii şi bucuraţi-vă de diversitate.

Îmi plac lumânările chiar mai mult acum că mi-am dat seama că este în regulă dacă le aprind, permiţându-le astfel să-şi dea căldura, aroma şi lumina. Când deschid Cuvântul lui Dumnezeu, găsesc pace, curaj şi înţelepciune pe care să le împărtăşesc cu cei din jurul meu, lăsând ca lumina mea să lumineze. Data viitoare când mergeţi la cumpărături, cumpăraţi o lumânare parfumată, care să vă reamintească de faptul că trebuie să trăiţi o viaţă de creştin. Aprindeţi-o des şi lăsaţi ca dragostea lui Dumnezeu să vă topească şi să vă remodeleze inima.

Tată ceresc, Te rog, aprinde lumânarea vieţii mele, astfel încât să fiu plină de zel şi un martor bun pentru Tine, acasă, în biserică şi în comunitate. Ajută-mă să fiu plină de căldură şi să strălucesc în tot ce fac astăzi, pentru ca numele lui Isus să fie înălţat. Amin.

Stephanie Arthur

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro