Veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru. – loel 2:26
În august 1993, aşteptam cu nerăbdare să plec într-o nouă aventură: urma să lucrez ca studentă-misionară în Rwanda. De îndată ce am sosit, am fost întâmpinată călduros de câteva familii de misionari. Ei m-au ajutat să mă adaptez la noul stil de viaţă. Un lucru la care a trebuit să mă adaptez a fost conversaţia în franceză. Am studiat mulţi ani limba franceză şi o înţelegeam bine, dar nu reuşeam să vorbesc fluent. De asemenea, a trebuit să acumulez cunoştinţe despre cultura şi obiceiurile ruandezilor. Şi a trebuit să mă obişnuiesc cu drumurile pline de hopuri şi cu viaţa singuratică.
Un alt lucru important cu care a trebuit să mă împac a fost mâncarea. Nu sunt mofturoasă de fel, aşa că nu a fost nicio problemă să încerc ceva nou. În scurtă vreme am aflat că alimentele erau mai ieftine la piaţă decât la magazin. Asta a însemnat că nu aveam prea multe opţiuni pentru micul dejun. Îmi aduc aminte că doamna Van Lanen m-a învăţat să pregătesc ovăz cu lapte pentru masa de dimineaţă.
Mai mâncasem ovăz cu lapte acasă, în copilărie, când mi-l pregătea mama. Dar nu-mi plăcuse. Acum însă eram într-o ţară străină şi trebuia să supravieţuiesc. Am încercat din nou. După câteva săptămâni de probă, mi-am dat seama că nu-mi plăcea. Ovăzul cu lapte nu era pe gustul meu. Îmi pierea pofta de mâncare când mă gândeam că trebuie să mănânc ovăz cu lapte în fiecare dimineaţă. Trebuia să-l înlocuiesc cât mai rapid cu altceva.
Când am întrebat-o dacă ovăzul se mai putea găti şi altfel pentru masa de dimineaţă, doamna Van Lanen mi-a arătat cum să pregătesc granola. De atunci, masa mea s-a îmbogăţit cu granola, tofu, ouă şi am devenit mulţumită.
Experienţa aceasta mă trimite cu gândul la ocazia în care israeliţii se aflau în pustie şi au început să plângă după mâncărurile alese din Egipt. Au început să-şi facă griji cu privire la ce vor mânca. În loc să se încreadă în Dumnezeu, s-au apucat să se lamenteze şi să bombăne. Iar când El le-a dat mană, s-au plâns că nu era destulă!
David ne aduce aminte să fim recunoscătoare şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmii 103:2). Dumnezeu nu ne va trimite poate mană sau ovăz cu lapte, dar ne va trimite cu siguranţă ceea ce avem nevoie. Hrana de care ne bucurăm în fiecare zi este un dar de la El. Să-I aducem mulţumiri pentru ea!
Dana M. Bean