Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. – Galateni 6:9
Haide să fim sinceri unii cu alţii măcar pentru o clipă. Uneori ne vine să renunţăm. Sunt momente în care îmi doresc să nu mai am credinţă în Dumnezeu. Să nu mai sper. Să nu mai cred în Biblie sau în făgăduinţele personale ale lui Dumnezeu pentru mine. Să nu îi mai ajut pe ceilalţi când se folosesc de bunătatea mea ca o permisiune să îmi pună eticheta pe frunte: Bine ai venit şi să îşi şteargă picioarele. Am început să obosesc să mai fiu conştiincioasă în a da altora mărturie sau în a posti şi mă ruga pentru alţii, care nici măcar nu postesc şi nu se roagă pentru ei înşişi. Şi cea mai mare: uneori renunţ la făgăduinţa din Evrei 10:37: „Cel ce vine va veni.” Ştiu că tu nu eşti preotul meu, dar „se spune” că mărturisirea face bine la suflet. Ce este amuzant — şi măreţ — la oboseala spirituală este că atunci când ajung în cel mai de jos punct, chiar lucrurile care dau naştere la această frustrare sunt lucrurile care mă împiedică să renunţ. Da, ai ghicit, Biblia.
Când citesc despre Ana, prorociţa, ea îmi oferă o perspectivă cu totul nouă. Ea ştia câte ceva despre ce înseamnă să lupţi cu Dumnezeu. Ana a ajuns văduvă după doar şapte ani de căsătorie. Ea avea optzeci şi patru de ani, nu avea copii care să aibă grijă de ea, nu avea casă şi nici asigurare socială sau de sănătate. Ea avea motive să renunţe. În schimb, Ana s-a închinat lui Dumnezeu în ciuda acestei situaţii. Ea a fost credincioasă în mărturisirea care devenise un stil de viaţă. Ea ştia că, indiferent cum se simţea, postul şi rugăciunea încă dădeau roade. Indiferent ce îi aducea ziua, ea rămânea recunoscătoare pentru ceea ce îi oferea Dumnezeu. Ea acceptase chemarea lui Dumnezeu de a fi profet, lucru pentru care a avut nevoie de mult curaj. Da, Ana m-a învăţat multe lucruri. Acum nu mai renunţ la fel de uşor ca înainte. Ci acum merg puţin mai departe cu postul şi rugăciunea. Acum înţeleg mai bine că trebuie să îmi păstrez stilul de viaţă care dă mărturie pentru Mântuitorul meu, indiferent ce zi am. Dar cea mai valoroasă lecţie de la sora noastră este că ea niciodată nu a părăsit templul (Luca 2:37). Ea a aşteptat răbdătoare ca Dumnezeu să salveze Ierusalimul.
Doamne, ajută-mă ca întotdeauna să îmi amintesc să aştept răbdătoare ca Tu să îmi vii în ajutor, indiferent cât de mult trebuie să aştept. Nu pleca! Apoi, Doamne, ajută-mă să fiu bucuroasă cât timp aştept.
D. Renee Mobley