O casă sau un cămin?

Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. (Evrei 3:4)
Îmi amintesc uneori cum visam că va arăta casa mea după căsătorie: o grădină frumoasă, o podea albă și totul în perfectă ordine. Dar Dumnezeu mi-a dăruit un mic decorator de interior. Acest ajutor valoros de-abia putea să stea în picioare când a început să îmi redecoreze casa. Ghiveciul de flori a cedat locul unui tractor de jucărie. Pe pernele de pe canapea a apărut un ursuleț de pluș. O păpușă și-a făcut loc în frigider. Am încercat să nu mă supăr. Într-o zi va învăța, mi-am spus. Dar Dumnezeu a făcut o altă minune și un al doilea decorator a venit în căminul nostru, un pictor talentat. „Lucrările” lui de artă se întindeau pe toți pereții. Nu a scăpat niciunul. Desena acolo unde mâinile lui micuțe puteau ajunge, apoi mă chema entuziasmat să îi admir minunatele mâzgălituri pe pereții mei albi, așteptând un compliment din partea mea. Mă tot întrebam cum să curăț de pe pereții mâzgăliturile făcute cu creioane cerate. Dar cine poate opri o minte atât de sclipitoare?
Tocmai când mă obișnuisem cu decoratorul și cu pictorul, a venit un al treilea. Acesta era poet și muzician. Mi-a și scris câteva versuri. Casa mea era plină de talent în ale decoratului. Am cedat, dându-mi seama că uneltele împrăștiate în mijlocul casei scoteau și sunete muzicale. Acel cap micuț nu se oprea din a reinventa lumea. În timp am înțeles că jucăriile din mijlocul camerei erau un simbol al vieții pe care o trăiam în acea casă și a ceea ce se învăța acolo. Micuțele desene cu noroi de pe canapeaua din sufragerie arătau că fericirea are degete.
Au trecut anii și decoratorii mei au crescut și au progresat. Astăzi au mobilat casa cu calculatoare, cărți de matematică și haine aranjate pe scaune sau pe podea. Știu că și Dumnezeu Se distrează pe seama mâzgăliturilor pe care le-am făcut în această viață și că mă încurajează să cresc, în ciuda imperfecțiunilor mele. Pot să mă bazez pe mâna Lui întinsă să mă învețe fără a mă umili și fără a renunța la mine. Astăzi înțeleg că, în ciuda faptului că visam la o casă perfect îngrijită, Dumnezeu știa deja cum trebuia să fie decorată. Era doar o chestiune de gust – gustul Lui –, iar El m-a învățat, de-a lungul anilor, că cea mai frumoasă și perfectă casă este cea decorată cu fericire.
Sueli da Silva Pereira