O inimă binevoitoare

Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. – Efeseni 4:32
În 1975, Ricky a fost acuzat de uciderea unui om de afaceri din Ohio (SUA). La cei 17 ani ai săi, acest băiat afro-american a fost privat de libertate pe mărturia unui copil de 12 ani, pe nume Eddie. Ricky a fost condamnat la moarte, dar, din cauza unor erori judiciare privind procedura de execuţie, pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viaţă. Însă mărturia lui Eddie era falsă, fiind inventată sub presiunea poliţiei. În acelaşi timp însă, lui Eddie îi era frică şi de pedeapsa părinţilor săi, aşa că a ţinut totul sub tăcere totală. Dar vina şi mustrările de conştiinţă l-au făcut să-şi mărturisească minciuna 39 de ani mai târziu, în timp ce se afla în spital. În aceeaşi zi, uşurarea de povara ce copleşise inima acuzatorului a deschis şi uşa libertăţii pentru cel ce fusese închis pe nedrept. Potrivit Registrului Naţional de Exonerări, dintre cei eliberaţi pe baza unei condamnări eronate, Ricky Jackson a fost bărbatul nevinovat care a petrecut cel mai mult timp în închisoare pentru o crimă pe care nu o comisese. Care crezi că au fost simţămintele lui Ricky faţă de Eddie? Care i-au fost gândurile în privinţa acelor ani de închisoare? în ziua în care a fost eliberat, spre admiraţia tuturor, el a declarat: „Nu îl urăsc… pe atunci nu era decât un copil.” Ce declaraţie nobilă! N-a făcut altceva decât să scuze o gravă nedreptate care i se făcuse.
Mai rămăseseră doar câteva ore până ce Hristos să sufere o moarte ruşinoasă. El ştia ce avea să vină asupra Lui, aşa că a mers în grădina Ghetsimani împreună cu ucenicii Săi. Inima Sa iubitoare dorea ca aceştia să-I stea alături, în timp ce rugăciunea Lui avea să le aducă mângâiere durerilor lor. Dar ei nu au putut veghea cu El în rugăciune – nici chiar o oră – şi au adormit (Marcu 14:37). Chiar şi aşa, Isus a încercat să-i scuze spunând: „Duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (v. 38). Câteva ore mai târziu, în timp ce atârna pe cruce, El a arătat aceeaşi atitudine faţă de executorii Săi când a zis: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34).
De câte ori nu ajung oamenii înstrăinaţi din cauze mult mai nesemnificative! Sunt mulţi care se simt răniţi de o simplă privire, de o diferenţă de opinie, poate de câteva cuvinte aspre. În loc de a-l scuza pe agresor, care probabil că a avut o zi grea sau se confruntă cu o luptă despre care noi nu ştim nimic, stăm neînduplecaţi în faţa aproapelui, pe care îl tratăm ca pe cel mai fioros inamic.
Să cerem de la Dumnezeu o inimă dispusă să ierte şi El să ne ajute să adoptăm maniera în care El i-a iertat pe cei care I-au făcut rău!