O iubire singulară

Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început. (2 Ioan 1:6)
„Dumnezeu a făcut pe om în mod desăvârșit sfânt și fericit; pământul, așa minunat cum a ieșit din mâna Creatorului, nu purta nici o urmă de decădere sau umbră de blestem. Călcarea legii lui Dumnezeu, legea iubirii: aceasta a adus nenorocire și moarte. Și totuși, în mijlocul suferințelor, care sunt un rezultat al păcatului, este descoperită dragostea lui Dumnezeu.
„Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă ce se ridică. Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin nenumărate dovezi ale iubirii Sale, din ceruri și de pe pământ.  Sacrificiul lui Isus n-a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui, iubire față de păcătos și nici pentru a-L determina să fie binevoitor a-l mântui. O, nu! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. (Ioan 3, 16.) Tatăl nu ne iubește ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus această jertfă pentru că ne iubește. Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-și reverse asupra unei lumi căzute în păcat, nemărginita Sa iubire. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. O astfel de iubire este fără egal. Să fim numiți copii ai împăratului ceresc! Prețioasă făgăduință!” (Calea către Hristos) Pentru că prouncile pe care le-am primit sunt dragoste. Suntem prea mici pentru a înțelege pe deplin această dragoste, însă suficienți de importanți pentru a fi binecuvântați cu ea. Dumnezeu să ne descopere astăzi încă o frântură din iubirea Lui.
Emima Bucur, Mentor – Conferința Muntenia