Robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui. Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de proroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră, şi i-am hrănit cu pâine şi apă? (1 Împăraţi 18:12-13)
La prima vedere, Obadia (care înseamnă în traducere: „slujitorul” sau „închinătorul lui Iehova”), din poziţia pe care o avea, ar fi putut să-l influenţeze mai mult pe Ahab pentru o reformă decisivă în Israel. Unii chiar consideră că acest bărbat al lui Dumnezeu n-ar fi trebuit să slujească alături de un împărat corupt, într-o perioadă de maximă apostazie a poporului lui Dumnezeu. De la moartea lui Ieroboam şi până la vremea lui Obadia, poporul lui Israel a suferit un declin spiritual continuu. Totuşi, în acest timp de apostazie, au fost mai mulţi martori credincioşi, oameni care „nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. Obadia ne rămâne ca un model de credinţă care lucrează prin fapte. Despre acest bărbat, Biblia subliniază câteva lucruri deosebite:
„Se temea mult de Domnul” – lucru rar întâlnit, mai ales în vremurile de apostazie. El a rămas credincios faţă de Dumnezeu şi chiar faţă de stăpânul său; toată apostazia casei lui Ahab nu l-a îndepărtat de adevărata închinare.
Obadia îl cunoştea pe Ilie, prorocul Domnului, şi Îl cunoştea şi pe Dumnezeul lui Ilie, de aceea a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea acestui Dumnezeu Creator al cerului şi al pământului, care a demonstrat că este încă stăpân peste soarta naţiunilor.
Credinţa acestui om se manifesta prin faptele credinţei. În timpul în care Izabela îi ucidea pe profeţii Domnului, Obadia nu doar a asigurat protecţie, ci a şi purtat de grijă prorocilor lui Dumnezeu, asigurându-le pâinea şi apa necesare pentru fiecare zi.
Poate că nu suntem chemaţi să îndeplinim o lucrare ca aceea a profeţilor, poate simţim că nu avem chemarea lui Obadia, dar putem să îndeplinim cu răbdare şi credincioşie lucrarea la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi. Asemenea lui Obadia, să ducem o bucată din „Pâinea vieţii” celui ce flămânzeşte după Cuvânt şi un strop din „Apa vie” sufletului însetat de lângă noi. Şi atunci vom fi săturaţi şi noi!
Bunul Dumnezeu să ne dea puterea, dar şi responsabilitatea de a lucra întotdeauna cu bucurie pentru El!
Săvel Lupu, pastor, Conferinţa Moldova