Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ. – Psalmii 46:10
Anul 2014 a fost un an greu pentru mine, fiindcă în anul acela mi-au murit două surori. De asemenea, ziua de 8 iunie a fost deosebit de dificilă – era ziua de naştere a scumpului meu băiat, David. Ar fi trebuit să împlinească patruzeci şi şase de ani. S-a născut prematur, a suferit de boala membranelor hialine (insuficienţă respiratorie acută, survenită în principal la nou-născuţi). A trăit foarte puţin şi n-am avut şansa să-l ţin măcar o dată în braţe.
Rememorând toate aceste amintiri triste, mi-a fost dor să vină ziua în care să-l pot ţine în braţe pe David. Mi-am pus speranţa aceasta în Isus, Acela care ne va reuni cu familiile şi cu prietenii noştri când Se va întoarce ca să ne ia acasă. În seara aceea, am avut o experienţă neobişnuită. Am postat-o pe Facebook a doua zi ca să-i încurajez şi pe alţii. Postarea mea suna aşa: „9 iunie 2014: Aseară, pe când mă pregăteam de culcare, doar lumina de veghe din baie rămăsese aprinsă. Stătusem cu ochii spre cer, mă rugasem lui Dumnezeu şi-I mulţumisem pentru harul şi îndurarea Sa. Luna era aproape plină şi strălucise puternic. Apoi au acoperit-o norii, semn că venea furtuna. M-am întristat şi m-am simţit alungată.”
Postarea mea continua astfel: „M-am rugat Domnului cu ochii deschişi şi I-am cerut să-mi asculte rugăciunea. I-am spus că, dacă avea să facă luna să iasă iar din nori pentru mine până să închei rugăciunea şi până să intru în pat, aveam să ştiu – fără nicio umbră de îndoială – că mă auzise. Am şoptit această rugăciune privind spre locul întunecos de pe bolta cerească unde ar fi trebuit să se afle luna. În mai puţin de un minut, conturul palid al lunii a devenit vizibil în spatele norilor denşi. M-am bucurat şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru îndurarea şi bunătatea Sa. Apoi, deodată, a strălucit în toată puterea ei. Am fost atât de fericită! Mi-au dat lacrimile de bucurie. A rămas aşa cinci minute, până când cerul s-a întunecat din nou. Mi-am încheiat rugăciunile, I-am spus noapte bună împăratului meu şi I-am mulţumit.”
În concluzie, am scris: ,Am dormit adânc cum n-am mai dormit de mult timp. N-am mai avut nevoie de pastile sau de ceai de plante. Am dormit cu dragostea lui Dumnezeu în inimă şi în gând. Am învăţat foarte multe lucruri în acele momente petrecute singură cu El. Şi mi-am dorit să vă împărtăşesc şi vouă experienţa aceasta.” „Opriţi-vă”, ne spune Dumnezeu, „şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Opreşte-te ca să stai de vorbă cu El astăzi!
Judith Fletcher Norwood