Ora fără umbră

Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi cerceta! Ezechiel 34:11
Multă vreme viața s-a măsurat cu ziua. Pe măsură ce ritmul societății a crescut și totul a devenit mai grăbit, omul a simțit nevoia să fracționeze timpul. Unul dintre regii lui Israel a inventat un fel de ceas solar. Se numea „cadranul lui Ahaz”, iar orele erau indicate prin niște trepte.
În copilărie, unii dintre noi am creat la rândul nostru un fel de ceas solar. Un băț în mijlocul unui cerc împărțit în mai multe cadrane. Umbra bățului cădea pe una dintre ore. Interesant este că, la ora 12 ziua, umbra bățului dispare. Deci, la miezul zilei, soarele urcă atât de sus pe boltă, încât lumina face să dispară umbrele, iar spre seară, pe măsură ce soarele coboară spre orizont, umbrele devin mai lungi. Cu cât lumina e mai jos și mai slabă, cu atât umbrele sunt mai mari și mai fioroase.
Este o parabolă interesantă: când omul stă într-o lumină puternică, venind de sus, nu prezintă umbre, dar când lumina se îndepărtează de el, se adună umbre ciudate, imense. În lumină slabă, omul pare mai mare. Nu este de mirare că mulți oameni preferă obscuritatea. În general, cei care se simt mici în capacitățile și în caracterul lor încearcă să compenseze prin găsirea unui unghi avantajos sau a unei poziții impunătoare. Pe vremea Mântuitorului, erau unii, chiar dintre farisei și lideri, care încercau, prin locuri de frunte la ospețe sau prin haine spectaculoase la diferite evenimente, să ascundă micimea credinței lor și a caracterului foarte precar. De multe ori, El i-a confruntat cu statura unui copil sau a unui păcătos modest și umil.
Nu umbrele sunt cele care ne fac mari. Cu cât stăm în mai multă lumină, cu atât dispare orice unghi întunecos și ne vedem în realitate, fără deformări sau exagerări. Doar lumina poate vindeca de-adevăratelea. Omul firesc nu iubește lumina, ci întunericul, dar, pe măsură ce cunoaștem iubirea lui Dumnezeu, adevărul ne va schimba întreaga viață.
De gândit astăzi:
Oricât ar dori cineva să-și ascundă defectele și să pună în lumină doar lucrurile plăcute sau avantajoase, atunci când va răsări Soarele, tot va fi expus și e posibil să fie o experiență mai umilitoare decât a le recunoaște în mod natural și a încerca să le remedieze chiar cu ajutorul luminii primite din partea Cerului.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro