Patimile lui Hristos

DEVOTIONAL EXPLO 25 februarie 2018

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. – Luca 23:46

Crucea lui Hristos este cel mai mare monument al dragostei lui Dumnezeu în întreg universul. Stephen N. Haskell scria: „Veşnicia nu va putea niciodată aprofunda adâncimea dragostei descoperită pe crucea de la calvar. Acolo, acea dragoste infinită a lui Hristos şi egoismul fără de margini al lui Satana au stat faţă în faţă.” Chiar şi aşa, mulţi au încercat să descopere măcar câteva licăriri ale preţului plătit de Isus Hristos pentru păcatele noastre.

În cartea lui Martin Hengel, Crucifixion (Fortress Press, 1977) s-a scris mult despre metoda romană de răstignire. Într-adevăr, era o formă barbară de execuţie, de cea mai mare cruzime; nu era pentru cetăţenii romani, ci doar pentru străinii răzvrătiţi şi cei mai violenţi ucigaşi şi hoţi.

Victimele fiind complet dezbrăcate, pedeapsa era aplicată în cea mai crudă, ruşinoasă şi sarcastică manieră posibilă. Nu este surprinzător că Pavel vorbeşte despre Hristos răstignit ca „o pricină de poticnire pentru iudei şi pentru neamuri, o nebunie” (1 Cor. 1:23).

În 25 februarie 2004, a fost dat publicităţii faimosul film al lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos, oferind o reconstruire dramatică a patimilor lui Hristos de la momentul trădării lui Iuda până la cruce. Considerat unul dintre cele mai violente şi puternice filme create vreodată, acesta a avut ca scop să capteze atenţia spectatorului de la început şi până la sfârşit. Dar filmul se concentrează mult mai mult pe brutalitatea fizică a celor care l-au răstignit pe Isus decât pe semnificaţia reală a crucii. Să nu uităm că Hristos a fost ţinut pe cruce nu de cuiele care I-au străpuns mâinile şi picioarele, ci de marea Lui dorinţă de a ne salva pe fiecare dintre noi!

De la cruce izvorăște o uimitoare putere transformatoare. De aceea, „ar fi bine pentru noi ca în fiecare zi să petrecem o oră de meditaţie asupra vieţii lui Hristos. Să cercetăm viaţa Sa punct cu punct şi să ne lăsăm imaginaţia să prindă fiecare scenă, şi în special pe cele din partea finală. Când ne ocupăm în felul acesta de jertfa Lui cea mare, pe care a adus-o pentru noi, încrederea noastră în El va fi statornică, iubirea noastră faţă de El va fi stimulantă şi noi vom fi tot mai mult pătrunşi de Spiritul Său. Dacă vrem ca, în cele din urmă, să fim mântuiţi, trebuie să învăţăm lecţia răbdării şi a umilinţei la piciorul crucii” (Hristos, Lumina lumii, p. 83).

De ce să nu luăm în serios acest sfat inspirat?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro