Pentru orice eventualitate…

De aceea, și voi fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. (Matei 24:44)
În momentul în care scriu acest devoțional, lumea se confruntă cu o pandemie care a afectat peste 150 de țări și a cauzat moartea a zeci de mii de oameni în toată lumea. Și numărul crește, dacă îi adăugăm pe cei spitalizați, pe cei conectați la aparate – dacă acestea sunt disponibile. Mulți dintre bolnavi sunt spitalizați pe saltelele de pe coridoare, pentru că paturile sunt pline. Sunt construite morgi improvizate pentru a face față numărului mare de persoane decedate. Lideri mondiali, lideri ai bisericii, medici, asistente și alți profesioniști din domeniul sănătății par să cedeze în fața acestei pandemii, COVID-19, cauzată de un coronavirus. Această boală a schilodit economia mondială, a ținut la sol avioane, a ancorat nave și a anulat evenimente majore, precum Jocurile Olimpice și chiar Sesiunea Conferinței Generale a Bisericii. Pare a fi sfârșitul lumii, dacă ne uităm la milioanele de oameni autocarantinați acasă, iar locurile de joacă, plajele, parcurile, școlile și universitățile sunt închise. Acum, în momentul în care scriu, eu sunt perfect sănătoasă, dar îmi dau seama că alte mii de persoane care au murit sau sunt bolnave s-au simțit la fel ca mine, în urmă cu doar o săptămână. Așa că acum am provizii de mâncare și apă în casă, pentru orice eventualitate…
Păstrez distanța socială și fizică, pentru orice eventualitate… Am un arsenal de dezinfectanți și șervețele la intrarea în casă, pentru orice eventualitate… Și îmi întăresc sistemul imunitar consumând lămâie, usturoi, turmeric și ceapă, pentru orice eventualitate…
Deși pare că este sfârșitul lumii, mă întreb cât de pregătită sunt pentru a doua venire a lui Hristos. Sunt eu pregătită pentru acel eveniment la fel cum sunt pregătită pentru COVID-19? Examinându-mi viața, mă întreb: Au fost păcatele mele spălate în sângele Mielului? Sunt plină de roadele Duhului? Le manifest cu iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, smerenie și temperanță? Ce am făcut pentru a-i conduce pe alții la Hristos? Aștept și tânjesc după venirea Lui?
Declar cu încredere că sunt iertată și îmbrăcată în haina neprihănirii lui Hristos, pentru orice eventualitate… Că le-am arătat altora, prin viața și influența mea, calea spre mântuire, pentru orice eventualitate… Așa nevrednică cum sunt mă rog ca Hristos să mă ajute să fiu gata și să rămân gata pentru a merge acasă cu El, pentru orice eventualitate…
Annette Walwyn Michael

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro