Piatra încercată

De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.” Isaia 28:16
Ascultă ediția audio aici.
Răscumpărătorul nostru este „o Piatră încercată”. Proba a fost aplicată, marele test a fost trecut, iar succesul a fost deplin. În El este atins întregul scop al lui Dumnezeu privind salvarea lumii pierdute. Niciodată nu a fost vreo temelie mai aspru testată și verificată decât această „Piatră încercată”. Iahve, Domnul, știe că această piatră de fundație poate susține întreaga construcție. Păcatele lumii întregi au putut fi clădite peste ea. Aleșii Domnului aveau să fie identificați, porțile cerului aveau să fie păstrate deschise pentru toți aceia care vor crede; nespusă slavă avea să le fie dată biruitorilor.
Hristos este „o Piatră încercată”, pusă la probă de ticăloșia ființelor umane. O, Tu, Salvatorul nostru, ai luat povara; ai dat pace și odihnă; ai fost pus la încercare, adeverit de către credincioșii care și-au încredințat încercările lor compasiunii Tale; suferințele lor, iubirii Tale; rănile lor, vindecării Tale; slăbiciunile lor, puterii Tale; golul lor, plinătății Tale și niciodată niciun suflet nu a fost dezamăgit! Isus, Piatra mea încercată, la Tine vin clipă de clipă! În prezența Ta sunt ridicată deasupra durerii. „De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: «Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!»” (Psalmii 61:2).
Este privilegiul nostru să ne bucurăm de comuniune cu Dumnezeu. Sângele Său ispășitor este atât de prețios pentru cel credincios; îndreptățirea neprihănirii Sale, atât de valoroasă! „Cinstea aceasta este dar pentru voi, care ați crezut!” (1 Petru 2:7).
Când meditez asupra acestui izvor al puterii de viață din care ne putem alimenta, sunt întristată că atât de mulți pierd încântarea pe care ar putea-o avea din aprecierea bunătății Sale. Noi ar trebui să fim fii și fiice ale lui Dumnezeu, crescând în templul cel sfânt al Domnului. „Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:19,20). Acesta este privilegiul nostru. Cât de uimit este Cerul de starea prezentă a bisericii, care ar putea însemna atât de mult pentru lume, dacă fiecare piatră, așezată la locul ei, ar fi o piatră vie care să lumineze! – Review and Herald, 19 martie 1895
Gândesc mai departe
Este Isus pentru mine o piatră încercată, Cel pe care eu să mă pot baza? Mă încred eu în Isus când trec prin cele mai dureroase încercări?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro