Planificatorul

Și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi. (Efeseni 3:19,20)
Lucrul care mi se pare greu în această pandemie este incapacitatea de a plănui în avans. Eu sunt o planificatoare! Planific cum și când să fac anumite lucruri care știu că urmează să se întâmple. Dar în această situație adesea mi-a fost greu să știu ce urma să se întâmple ziua următoare sau chiar în clipa următoare. Acest lucru este foarte greu pentru mine. Mie îmi place să dețin controlul. Vreau un plan!
În această dimineață citeam din cartea Efeseni, care a fost scrisă de Pavel în timp ce era prizonier în Roma. Pavel era un planificator, obișnuit să fie propriul șef, să călătorească, să facă ceea ce Îl inspira Domnul, dar acum era blocat în închisoare. Cred că, la un moment dat, s-a întrebat ce nu a mers bine în planul lui. Totuși, Pavel a descoperit că planul era în mâna Domnului și El i s-a descoperit ca Panificatorul: „În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Ai prins ideea? Dumnezeu lucrează totul în conformitate cu scopul Său, conform planului Său!
Acest lucru îmi amintește de un pasaj preferat din Ieremia 29: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (vers. 11). Împăratul David știa că Dumnezeu este Planificatorul și a scris: „Domnul Își va împlini planul pe care Îl are pentru viața mea” (Psalmii 138:8). Observați cum spune varianta KJV: „Domnul va sfârși ce a început pentru mine.”
Oriunde te-ai afla acum, poate îți este greu să îți planifici viața. Poate îți este și mai greu să discerni planul și scopul lui Dumnezeu, dar stai liniștită, El are un plan pentru tine și El înfăptuiește totul conform cu voia Sa. Te poți încrede în Dumnezeu care „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (din rugăciunea lui Pavel din Efeseni 3:14-21).
Petru scria: „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7). J.B. Phillips traduce foarte frumos: „Căci voi sunteți grija Lui personală.” Nu ezita să îți arunci toate temerile, anxietățile și îngrijorările asupra lui Dumnezeu. El personal este preocupat de tine.
Myrna L. Hanna

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro