Planurile lui Dumnezeu

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul. (Ieremia 29:11)
Eu fac planuri și Dumnezeu Își ia notițe și mă ajută să le aduc la îndeplinire?
Experiențele vieții m-au condus să văd lucrurile diferit. Dumnezeu are un plan, El îmi pune acel plan în minte și tot El deschide căi pentru ca acesta să fie împlinit după voia Lui, la timpul stabilit de El. Dumnezeu prezintă acel obiectiv, nu eu.
Într-un curs universitar pe care l-am parcurs, profesoara mea, dr. Irene Wakeham, i-a dat clasei sarcina de a preda o lecție în altă limbă decât engleza, fără a folosi traducere. Ea ne-a cerut să alegem o limbă pe care niciunul dintre ceilalți studenți nu o cunoștea. Pentru a demonstra, ea a ținut o lecție și a scris pe tablă un scurt discurs de patru propoziții în limba franceză. Pentru că eu crescusem și învățasem trei decenii în Filipine, nu mai auzisem niciodată vreun cuvânt în franceză. În acea primă expunere de zece minute la această limbă nouă (pentru mine), în inima mea a luat naștere o dorință – să învăț să comunic în limba franceză. Cum? Nu aveam nici cea mai mică idee. Ani de zile, acel gând mi-a venit din nou și din nou în minte.
Apoi, într-o zi, cincisprezece ani mai târziu, soțul meu a primit chemarea de a lucra în Camerun, o țară vorbitoare de limba franceză din Africa Centrală. Când am mers la un institut misionar din Anglia pentru a ne pregăti pentru această misiune nouă, unul dintre vicepreședinții bisericii ne-a întâmpinat.
„Deci, mergeți în Camerun. Vorbești limba franceză?” Soțul meu a dat din cap în semn de negație. Eu am spus că pot rosti patru propoziții în franceză.
„Nu ajunge atât”, a râs el. „Voi suna la Școala lingvistică din Collonges (Haute‑Savoie, Franța) să îi anunț că mergeți acolo.” Așa a început procesul de creștere a seminței – „gândurile pe care le are Dumnezeu cu privire la noi” – pe care El a semănat-o în inima mea. Niciun profesor de limbi străine nu cred că a avut un elev mai motivat ca mine. Fiecare curs mi se părea palpitant, chiar și răspunsurile jenante pe care le dădeam la întrebările pe care nu le înțelegeam. Învățam să comunic în limba visurilor mele.
Familia mea nu a învățat limba în cele două luni și jumătate de școală. Dar am reușit să dobândim un vocabular de bază, mai întâi pentru a supraviețui, iar apoi pentru a face lucrarea la care am fost chemați. După cinci ani de stat în Camerun, am fost transferați în Zair (acum Republica Democrată Congo), unde am lucrat zece ani și am vorbit franceză. Planurile mele/ale noastre? Gândurile mele/ale noastre? Nu. Ele au fost inițiate de Dumnezeu.
Bienvisa Ladion Nebres