Podoabe și tatuaje

„Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale! Și, astfel, vei căpăta trecere și minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Proverbele 3:3,4)
Ascultă ediția audio aici.
Discuțiile din societate privind podoabele sau bijuteriile sunt departe de a ajunge la conciliere. Mereu au existat convingeri că acestea nu sunt compatibile cu viața plină de modestie și abnegație a unui creștin și alte păreri care susțin că folosirea lor cu smerenie și negare de sine nu afectează cu nimic valoarea credinței cuiva. Ambelor grupări textul de astăzi le oferă o provocare. Dacă vrei să porți podoabe, uite aici niște sugestii: bunătatea și credincioșia. Dacă vrei să scrii ceva pe tine, aceleași cuvinte scrie-le; și nu oriunde, ci chiar pe inimă. Atunci când bunătatea este vizibilă atât de clar precum un medalion pus la gâtul unei persoane, acest fapt demonstrează că ea vine din structura internă a acelei persoane – altfel spus, că face parte din caracterul său. Credincioșia este capacitatea de a rămâne ferm în fața ispitelor. Este dorința de a rămâne loial unor valori chiar dacă acest lucru costă. Oricine adoptă aceste calități este plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. În plus, există și un bonus – o minte sănătoasă, sau, cum spun alte traduceri, o judecată sănătoasă.
Din bagajul caracterului nostru trebuie să facă parte aceste trăsături de caracter, pentru că ele Îi sunt întotdeauna plăcute lui Dumnezeu și vor câștiga bunăvoința oamenilor. Oricât de prietenos poate fi un om, el nu va izbuti să-și câștige nici prieteni, nici bunăvoința lui Dumnezeu dacă nu se poate pune bază pe ceea ce spune. În acest fel, credincioșia face ca bunătatea să fie eficientă și să aducă împreună o judecată sănătoasă. Uite niște podoabe pe care trebuie să le afișeze orice urmaș al lui Hristos.
Doamne, mă rog astăzi pentru tinerii care se luptă cu provocările colegilor lor de a adopta ținute și accesorii care nu scot în evidență caracterul!
Provocare:
Propune-ți astăzi să le faci ziua mai frumoasă celor din familia ta sau din afara ei prin mici gesturi de bunătate și credincioșie!
Rubin Atomei
Conferința Moldova

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro