Potenţialul uman

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. – Efeseni 2:10
Psihologul Abraham Maslow a fost unul dintre cei mai proeminenţi psihologi care au promovat dezvoltarea potenţialului uman, în perioada anilor ’60. Activitatea sa preliminară a constat în studierea vieţii unor oameni care au atins cel mai înalt nivel de potenţial din viaţa lor. A studiat viaţa lui Abraham Lincoln, a lui Thomas Jefferson, Mahatma Gandhi, Albert Einstein, Eleanor Roosevelt şi a altora. Apoi a analizat aspectele comune la aceşti oameni, pentru a determina ce factori contribuiau la succesul personal. Deşi Maslow a identificat corect diverse caracteristici, acest grup de elită avea, în principal, în comun un set de valori democratice. Acestea erau legate de interesul social, de solidaritate sau compasiune pentru toţi oamenii. Cu alte cuvinte, ei aveau în comun interesul pentru semeni, care trecea dincolo de simpla teorie. Au acţionat şi s-au luptat pentru oameni; au fost adevăraţi „slujitori” ai semenilor. Pe această cale a fost posibilă dezvoltarea potenţialului lor uman în timp ce îngrijeau şi slujeau omenirea.
Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui american Franklin Roosevelt, a fost foarte implicată în lupta pentru dreptate socială şi drepturile omului. Ea a devenit apărătoarea egalităţii pentru femei, afro-americani şi muncitori şi credea că ajutorarea altora este datoria noastră indiscutabilă. Într-o ocazie a renunţat la calitatea de membră a unui grup de femei aristocrate pentru că acestea discriminaseră o cântăreaţă de culoare. Ele împiedicaseră organizarea concertului lui Marian Anderson în Sala Constituţiei, cu o capacitate de 7 000 de locuri. Din fericire, Eleanor a reuşit schimbarea locaţiei la Memorialul Lincoln, unde concertul a fost urmărit de aproximativ 75 000 de persoane. Ea este cunoscută ca „Prima Doamnă a lumii” datorită realizărilor sale umanitare pe parcursul întregii vieţi, promovând ideea că „drepturile omului încep aproape de casă”.
În Epistola către efeseni, apostolul Pavel arată că fiecare dintre noi am fost creaţi în Isus Hristos pentru fapte bune. Acest lucru înseamnă că suntem creaţia lui Dumnezeu şi, datorită unirii noastre cu Hristos, suntem făcuţi în stare să trăim îndeplinind fapte bune. Acesta este motivul care face viaţa să merite trăită.
Dezvoltarea potenţialului nostru este posibilă numai în măsura în care ne consacram viaţa scopului pentru care am fost creaţi, adică să facem fapte bune. Descoperă care sunt faptele pe care le poţi face şi pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine. Probabil al putea începe să ajuţi pe cineva care este foarte aproape de tine.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro