Ci ceea ce contează este a fi o făptură nouă. Pace şi îndurare peste cei ce trăiesc după această poruncă şi peste Israelul lui Dumnezeu! – Galateni 6:15,16 (NTR)
Masa de la Misiunea de Salvare din centru este acceptabil de curată, deşi podeaua mie întotdeauna mi se pare puţin cam murdară. În fiecare zi de sâmbătă, voluntari ca mine pun mâncare în câteva sute de farfurii, pentru bărbaţi, femei şi copii. Deci probabil că nu e surprinzător că pe ici, pe colo se mai face şi mizerie, din grabă. Locul meu e la capătul îndepărtat al mesei, cu un bărbat pe care nu l-am mai văzut până acum. Este un nou-intrat în program, ceea ce înseamnă că a făcut un pas decisiv în direcţia soluţionării problemei pe care o are cu abuzul de substanţe.
Am fost repartizaţi la locul de preparare a salatei, aşa că sporovăim despre echipa locală de fotbal, în timp ce umplem bolurile de polistiren cu salată verde şi morcov ras. Întotdeauna mă întreb cum mi-aş putea împărtăşi credinţa în situaţii de acest gen. De fapt, nici nu e nevoie de ajutorul nostru pentru servirea mesei. Mergem pentru că vrem să îl reprezentăm într-un fel pe Isus. Iar partea cu „într-un fel” e întotdeauna cea care pune probleme. Nu-mi vine în minte nicio asemănare care ar putea exista între mine şi acest bărbat, cu excepţia faptului că suntem amândoi trecuţi de 60 de ani.
El vorbeşte non-stop şi – slavă Domnului! – nu pare să aibă nevoie de comentarii din partea mea. Este abătut din cauza eşecului de a renunţa complet la medicamente. Şansele ratate şi legăturile distruse îl bântuie. Este o realitate dură pe care trebuie să o înfrunte şi mă uimeşte faptul că o înfruntă zi după zi, zi după zi. Apoi, ca şi când şi-ar da seama că, involuntar, a dominat conversaţia, se întoarce spre mine şi spune:
– Tu pari să fi avut parte de ceva succes în viaţă.
Aceasta este fără îndoială o întrebare. Trebuie să îi răspund… dar ce să îi spun? Din fericire, la Duhul Sfânt nu există erori de sistem. Instantaneu îmi vin în minte cuvintele.
– M-am descurcat cumva, îi răspund eu şi mă întorc cu faţa spre el. Dar în timp ce vorbeai mă gândeam că tu şi cu mine ne luptăm cu aceeaşi problemă. Şi eu am probleme cu controlul. Tu spui că ţi-a lipsit autocontrolul în viaţă. În cazul meu, nevoia de a controla e atât de puternică, încât intru în tot felul de belele. Suntem la polii opuşi ai spectrului autocontrolului, dar ştii ceva? Şi mie îmi e la fel de greu ca şi ţie să accept harul lui Dumnezeu primit în dar. Amândoi avem nevoie de ajutor divin.
Nu e răspunsul pe care îl aştepta, dar pare să fie de acord. Ne îmbrăţişăm şi continuăm să umplem boluri cu salată.
Linda Nottingham