Presiune enormă

Du-te, strânge pe toți iudeii care se află în Susa și postiți pentru mine, fără să mâncați, nici să beți trei zile, nici noaptea, nici ziua. Și eu voi posti odată cu slujnicele mele, apoi voi intra la împărat în ciuda legii și, dacă va fi să pier, voi pieri. – Estera 4:16
Ca să vorbim pe șleau, Estera a fost ultima care a aflat cumplita veste. Încurajat de Haman, împăratul Ahașveroș a decretat moartea tuturor evreilor, tineri și bătrâni, copii și femei, și a garantat libertatea celorlalți de a le lua evreilor toate bunurile. Scrisorile imperiale au fost foarte eficiente și au ajuns în toate provinciile, stârnind bocete printre evrei, cu post, plânset și vaiet (Estera 4:3). Estera a aflat alarmanta veste de la evreii credincioși, dar nu cunoștea rațiunea unui asemenea decret.
Vărul ei și totodată tatăl ei adoptiv, Mardoheu, i-a trimis explicația prin slujitoarele împărătesei. În raportul lui, Mardoheu a adăugat o petiție cu care Estera să meargă la împărat și să mijlocească pentru viața evreilor. Presiunea pe care o simțea tânăra Estera era indescriptibilă: ascultând de Mardoheu însemna să-și expună viața unui mare risc, din cauza legii imperiale care prevedea că înfățișarea înaintea monarhului din proprie inițiativă, fără a avea în prealabil o invitație, însemna condamnare la moarte, dacă împăratul nu și-ar fi ridicat sceptrul. Estera i-a explicat dilema lui Mardoheu, dar el a insistat: „Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți iudeii pentru că ești în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău veți pieri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (Estera 4:13,14).
Aceste cuvinte au adăugat o și mai mare greutate responsabilității Esterei. În mijlocul acestei presiuni teribile, Estera a decis să-și riște viața și să încerce să intervină pentru salvarea poporului ei. Astfel a rostit ea cuvintele istorice din versetul de astăzi: „Voi intra la împărat în ciuda legii și, dacă va fi să pier, voi pieri.”
Peter și Mario erau buni prieteni și au crescut împreună într-un climat foarte similar. În adolescență, amândoi au fost expuși influențelor negative să încerce droguri. Peter a refuzat, în timp ce Mario a ales să folosească substanțele care i-au făcut viața foarte grea. Poate că nu avem de luat decizii atât de grele ca împărăteasa Estera, dar oricum dilema noastră este dacă ne va ajuta Dumnezeu să luăm cele mai bune decizii și dacă El ne va duce înainte, chiar dacă acest lucru poate fi dureros pentru o vreme.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro