Privilegiul de a lucra cu Dumnezeu

Devoțional zilnice 2 septembrie 2018

Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 3:9)

Ce bine ar fi dacă aţi înţelege că Dumnezeul cerului îi ia pe foştii răzvrătiţi împotriva conducerii Sale şi le spune: Voi puteţi fi împreună-lucrători cu Mine, dacă vă veţi consacra pe deplin Lui. (…) Nu este minunat că putem să primim din partea Dumnezeirii torentul bogat al harului şi să lucrăm în armonie cu El? Ce doreşte Dumnezeirea de la noi, aşa sărmani, slabi şi neputincioşi cum suntem? Ce poate face El cu noi? Orice, dacă suntem dispuşi să îi supunem totul! (Youth’s Instructor, 3 mai 1900)

Când Dumnezeu m-a chemat în copilărie să lucrez pentru El, mă gândeam: Ce pot eu să fac? Dumnezeu spune: Fă ce ţi-am poruncit! Aceasta este tot ce trebuie să facă oricare dintre noi. Doresc să vă spun ce poate face fiecare dintre voi, de la cel mai în vârstă şi până la cel mai tânăr: Puteţi conlucra cu Dumnezeu şi (…) unul cu altul. (…)Tu nu trebuie să stai să studiezi cum să-ţi faci pe plac. Vei deveni conştient că eşti răspunzător pentru influenţa pe care o exerciţi. (…)

„Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu.” Gândiţi-vă la acest lucru! El caută să cultive mintea tot aşa cum lucraţi voi pământul. El încearcă să semene sămânţa care să aducă roade pentru slava Sa. „Voi sunteţi… clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Dar El nu clădeşte fără să-l pese de vol. (Youth’s Instructor, 3 mai 1900) Dacă ne consacrăm viaţa în slujba Sa, nu vom ajunge niciodată în vreo situaţie pentru care Dumnezeu să nu fi prevăzut ajutorul Său. (Parabolele Domnului Hristos, p. 173)

Isus a deschis întreaga plinătate a iubirii Sale inexprimabile şi vă spu-ne: „Voi sunteţi împreună-lucrători cu Dumnezeu.” (Lefter 1a, 1894)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro