Recabiții (bine este… să nu bei vin)

Devoțional zilnice 24 august 2018

Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: «Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri.»” (Ieremia 35:5-6)

Era ultima zi al anului. Împreună cu câţiva tineri, ne-am adunat pentru a ne bucura împreună cu ocazia Revelionului. După ora 24, ne-am rugat şi am ocupat loc la masa festivă. Unul dintre tineri a deschis o sticlă de vin fără alcool, adus special din Germania pentru această întâlnire. O soră care a fost convertită la credinţă a gustat şi a spus că ea cunoaşte gustul vinului şi că acesta avea acelaşi gust. Pe sticlă scria cu litere mari: „FĂRĂ ALCOOL”, iar pe spate cu litere mici: „Conţinut maxim de alcool 0,3%”.

Oare permite Biblia folosirea cu măsură a vinului, iar noi, adventiştii, am inventat abstinenţa totală fiindcă suntem mai deştepţi?

Despre Ioan Botezătorul citim: „Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale” (Luca 1:15). El a pregătit calea Domnului Isus, care n-a băut nici când a suferit: „I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea” (Matei 27:34), apoi „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat” (Marcu 15:23). Hristos este exemplu pentru noi.

Pavel ne spune clar: „Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin” (Romani 14:21). În vederea evenimentelor viitoare, apostolul îi sfătuieşte pe creştini să fie vigilenţi: „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:6). Cuvântul „treaz”, în limba greacă nepho, „a fi cumpătat”, înseamnă a se abţine de la băuturi îmbătătoare. Ca cineva să fie 100% treaz, cât alcool poate să bea? Zero.

În curând, Domnul Isus va reveni şi va zice: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii” (Apocalipsa 21:6).

Domnul să ne dea această apă, ca să nu ne fie sete!

Szász-Cserei Géza, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro