Recidiva

În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinâciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. – 2 Petru 2:20
Lipsa drogului sau a comportamentului care produce dependenţă determină simptome neplăcute. De multe ori, împrejurările îi determină pe cei în cauză să recidiveze. Alteori, slăbiciunea personală duce în cele din urmă la renunţare, deschizând calea pentru o nouă fază de adicţie – una mai profundă şi mai greu de biruit. Petru ne spune că starea de pe urmă este mai rea decât cea dintâi.
Lyndon B. Johnson, preşedinte al Statelor Unite între 1963 şi 1969, a jucat un rol-cheie în numeroasele provocări la care ţara a trebuit să facă faţă: Războiul din Vietnam, Războiul Rece, lupta pentru drepturile civile ale populaţiei afro-americane. Biografii săi vorbesc despre Johnson ca despre un bărbat cu o disciplină de fier, în stare să muncească intens 18 ore pe zi, fără pauză. Din nefericire, era dependent de nicotină, fuma 60 de ţigarete pe zi, până când a suferit un masiv atac de cord care i-a pus viaţa în pericol. Doctorii l-au sfătuit să renunţe la fumat şi aşa a făcut timp de 14 ani. Dar, când Richard Nixon l-a înfrânt în alegeri, perioada sa de abstinenţă a luat sfârşit. În ziua în care a părăsit Casa Albă, zburând spre reşedinţa sa din Texas, a scos o ţigară să fumeze. Fiica lui a vrut să-l oprească, dar Johnson a reacţionat: „Nu! Mi-am crescut copiii, am fost preşedinte, acum e rândul meu!” Făcuse o recădere. Exact după patru ani a avut un alt atac de cord, care i-a pus capăt vieţii, la 64 de ani.
Unul dintre cele mai înspăimântătoare gânduri ale celor care au fost dependenţi este recidiva. Din acest motiv, multe programe de recuperare conţin întotdeauna o componentă puternică de prevenire a recidivei, pentru că aceasta îl împinge pe pacient într-o situaţie şi mai greu de tolerat. Majoritatea acestor programe recunosc importanţa susţinerii divine. Recidiva nu înseamnă numai revenirea unor dependenţe, ci se poate produce şi în cazul trăsăturilor noastre nedorite de caracter, al gândurilor, atitudinilor, cuvintelor, obiceiurilor…
La sfârşitul epistolei sale, Petru concluzionează cu o soluţie autentică: „Ci creşteţi în harul şi cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos” (2 Petru 3:18). Numai o relaţie strânsă şi constantă cu Domnul Isus ne poate apăra de recidivă.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro